Şase persoane au fost rănite, luni dimineaţă, dupa ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 64, în zona Ioneşti-Marcea din judeţul Vălcea, primele date ale poliţiştilor arătând că accidentul s-a produs din cauza poleiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, inspector Alina Teodorescu, în microbuz se aflau 12 pasageri şi şoferul, iar autovehiculul circula dinspre Drăgăşani spre Râmnicu Vâlcea.
"Era carosabil alunecos, iar după o curbă, în linie dreaptă, maşina a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat pe partea stângă, într-un şanţ", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
În urma accidentului au fost răniţi şase pasageri, trei dintre ei fiind în stare gravă. Toţi cei şase răniţi au fost transportaţi cu ambulaţele la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea.
Primele date ale poliţiştilor arată că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei.
În prezent, traficul rutier se desfăşoară alternativ pe o singură bandă în zona producerii accidentului.
Şase persoane au fost rănite, luni dimineaţă, dupa ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 64, în zona Ioneşti-Marcea din judeţul Vălcea, primele date ale poliţiştilor arătând că accidentul s-a produs din cauza poleiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, inspector Alina Teodorescu, în microbuz se aflau 12 pasageri şi şoferul, iar autovehiculul circula dinspre Drăgăşani spre Râmnicu Vâlcea.
"Era carosabil alunecos, iar după o curbă, în linie dreaptă, maşina a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat pe partea stângă, într-un şanţ", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
În urma accidentului au fost