Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un conservator şi un ecologist se vor duela în turul doi în Finlanda

Publicat in rfi, luni 23 ianuarie 2012 ·

Candidatul conservator pro-european Sauli Niinistö a ieşit în fruntea primului tur al prezidenţialelor din Finlanda. În finala din 5 februarie, el ar urma să se confrunte cu ecologistul Pekka Haavisto. Rata de participare a fost ca de obicei în această ţară scandinavă extrem de ridicată, circa 73% din electorat şi asta cu toate că funcţia de preşedinte este cu precădere onorifică.

Sauli Niinistö era marele favorit al acestui prim tur de scrutin din Finlanda. Spre deosebire de centristul Paavo Väyrynen şi naţionalistul Timo Soini, ambii eurosceptici, Niinistö, ca şi adversarul său de peste două săptămâni, Haavisto, a făcut campanie în favoarea politicii europene a Finlandei.

Uniunea Europeană şi moneda euro erau în centrul sloganurilor sale, cu toate că politica europeană nu mai figurează de câteva luni pe lista competenţelor preşedintelui ţării. Temele erau, e adevărat, de neevitat, având în vedere că după o lungă cură de austeritate în anii '90, finlandezii au fost grav afectaţi şi de criza din zona euro.

Economia scandinavilor fiind foarte dependentă de exporturi, buna funcţionare a zonei euro are un impact direct. În plus, aderarea la zona euro fusese pilotată de Niinistö pe vremea când fusese ministrul Finanţelor, la începutul anilor 2000.

Adversarii centrist şi naţionalist al câştigătorului acestui prim tur de scrutin au militat contra monedei euro, pe motiv că "Finlanda este în companie proastă în sânul acestui club cu deviză unică". Finlanda face parte însă din cercul restrâns al ţărilor din zona euro, care mai beneficiază de nota AAA, lucru care o transformă într-un interlocutor de neocolit, când e vorba de împrumutat bani altora.

Candidatul conservator pro-european Sauli Niinistö a ieşit în fruntea primului tur al prezidenţialelor din Finlanda. În finala din 5 februarie, el ar urma să se confrunte cu ecologistul Pekka Haav

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 23 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°