Aproximativ o sută de persoane au protestat, luni, pentru a zecea zi consecutiv, în centrul municipiului Ploieşti, manifestaţii scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale şi solicitând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate.
Protestatarii au manifestat timp de peste patru ore şi au solicitat în mod repetat demisia preşedintelui Traian Băsescu, scandând lozinci împotriva Guvernului, dar şi împotriva unor lideri PDL, respectiv deputaţii Roberta Anastase şi Sever Voinescu.
Ca de fiecare dată, ordinea publică în zonă a fost asigurată de către jandarmi care au izolat cu garduri de protecţie perimetrul în care se aflau manifestanţii.
Protestul s-a încheiat fără incidente după ora 20.00.
De altfel, în cele zece zile de manifestaţii care au avut loc la Ploieşti au fost înregistrate doar incidente izolate.