Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem nevoie de ucenici, nu doar de academicieni (Die Welt)

Publicat in rfi, luni 23 ianuarie 2012 ·

Reforma învăţământului riscă să aibă efecte secundare nedorite în motorul economiei germane şi al celei europene în acelaşi timp. Miniştrii de resort din landurile Republicii Federale vor să reducă importanţa uceniciei care este baza inovaţiei şi a creşterii economice într-un model bazat pe IMM-uri.

Trăim în epoca în care capitalul din capetele angajaţilor este forţa care mână întreaga economie. Dar când vine vorba de „cine anume trebuie să asigure cunoştinţele oamenilor?!”, părerile miniştrilor culturii din landurile germane sunt foarte divergente. Toată lumea să aibă bacalaureat, dacă se poate şi un bachelor după aceea – asta ar vrea politicienii, dar realitatea dictează alte necesităţi.

Pentru IMM-urile germane care nu au departament de cercetare separat, cel mai important factor de inovaţie îl reprezintă ucenicii. Cu alte cuvinte, aşa numita „educaţie duală” (care combină pregătirea şi munca) este motorul inovaţiei germane. Şi totuşi, a fi politician devine sinonim cu ignorarea realităţii şi a necesităţilor evidente ale populaţiei şi economiei. Miniştrii educaţiei vor să declaseze această formă de învăţământ în favoarea studiilor teoretice în loc să consolideze modelul uceniciei din Germania (şi Austria) şi să încerce să-l promoveze chiar pe plan european.

Patronatele şi sindicatele sunt îngrozite. Şi miniştrii de la Berlin au anunţat că nu vor accepta aşa ceva. Într-o rară manifestare de consens transpartinic şi social, decidenţii germani spun că visul academic nu are voie să distrugă fundamentul economiei germane. Republica Federală are mai mult de jumătate din angajaţii săi (deci vreo 22 de milioane) fără diplomă universitară. Şi când produsele „made in Germany” sunt apreciate pe plan mondial şi economia germană e cea mai solidă din Europa, e greu să înţelegi criticile OECD despre ponderea „mică” a diplomelor în societatea germană. Să d

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 44 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 22 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 33 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 10 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°