Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foc încrucișat între premier și opoziție

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 23 ianuarie 2012 ·

Boc cere Opoziţiei să nu caute „modalități mai facile” de a se „căţăra spre putere“.

Premierul Emil Boc a reluat, ieri, în plenul Parlamentului apelul la adresa USL de a renunţa la demersurile pe lângă UE pentru suspendarea fondurilor europene pentru România.

În opinia premierului, „nu e bine ca cei din Opoziţie să încerce să-şi caute modalităţi mai uşoare de a se căţăra spre putere“. Social democraţii clujeni susţin însă că „nici o clipă“ nu s-a pus problema blocării fondurilor europene ca urmare a acestei audieri, iar Emil Boc „minte şi dovedeşte laşitate politică“.

Boc face apel „colegial“ la USL

Premierul Emil Boc a făcut ieri, în plenul Parlamentului, un apel „colegial“ la USL să renunţe la propunerea pe care au anunţat-o, de a cere UE suspendarea fondurilor europene pentru România. „Fondurile europene sunt ale ţării, nu sunt ale USL sau ale Puterii. România are nevoie de aceşti bani pentru că îi merită şi i-a câştigat. (...) Cred că atunci când avem interesul naţional în faţă nu e bine ca cei din Opoziţie să încerce să-şi caute modalităţi mai uşoare de a se căţăra spre putere, punând în pericol interesul României“, a spus premierul, citat de Agerpres. El a susţinut că anul acesta se pot aduce şase milioane de euro în ţară prin fonduri europene. „Cred că trebuie să lăsăm de-o parte ura şi învrăjbirea, să vedem interesul ţării şi să avem competiţie pe proiecte şi să nu punem interesul ţării la mijloc“, a adăugat Emil Boc, reafirmând că demersul USL ţine de „perioada fanariotă“.

Opoziţia de la Cluj: „USL nu a cerut sancţiuni împotriva României“

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan a precizat ieri că reprezentanţii USL, de la nivel central au propus o audiere publică în Parlamentul European, destinată dezbaterii situaţiei politice, economice şi sociale din România. Potrivit lui Lăpuşan, aceasta este o p

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 27 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°