Alegerile anticipate, exercitiul democratic care ar face Opozitia sa castige majoritatea parlamentara, sunt ultimul lucru pe care si-l doreste Traian Basescu.
Pasul doi al aliantei politice formate de PSD si PNL ar fi sa-l suspende, iar un referendum care sa valideze decizia Legislativului ar fi organizat intr-un moment cand simpatia de care se bucura seful statului este subtire, nu ca in mai 2007.
Desigur ca presedintele si al sau PDL pot afirma, si formal nu gresesc, ca o mana de romani care nu abandoneaza, din varii motive, lupta impotriva Puterii nu constituie un bloc reprezentativ de presiune. Insa nici cu cinci milioane de protestatari in strada, lucrurile n-ar fi mai caldute pentru seful statului in privinta viitorului sau in fruntea tarii.
Daca ar accepta devansarea scrutinului, ar avea tot atatea motive sa se gandeasca la iminenta demiterii sale.
In plus, solutia USL pentru revenirea tarii intr-o matrice a progresului fara intrarea cu bocancii in simtirea populara se reduce la "Jos Basescu!".
Lipsita de consistenta pe care o dau argumentele unor politici sociale, iesirea din criza, asa cum este vazuta de domnii Antonescu si Ponta, contine doar o jonglerie sentimentala.
Mai mult decat atat, demersurile facute de Opozitie la nivelul institutiilor europene, care risca sa puna Romania intr-o lumina defavorabila exact cand are mai multa nevoie de capital de incredere si doreste sa relanseze investitiile, intaresc senzatia ca omul care se vede premier nu distinge dincolo de lungul nasului.
Mie personal mi-ar placea sa avem alegeri anticipate doar ca sa-i vad pe unii alesi de la PDL umiliti, cazuti in cap din turnul de fildes de unde nu mai aveau legatura cu necazurile votantilor lor. Dar si ca sa-i zaresc pe liderii Opozitiei cum ridica din umeri si explica poporului ca nu au alte
