Mijlocaşul ivorian Bakary Sare a primit o nouă şansă la CFR, după ce în vară a fost retrogradat la echipa secundă din motive de indisciplină.
A fost transferat acum un an de la Anderlecht ca o mare speranţă, dar a ieşit în evidenţă la Cluj mai mult prin acte de indisciplină. Pedepsit cu retrogradarea la echipa a doua, în vară, pentru că a refuzat să facă deplasarea în cantonamentul din Austria, ivorianul Bakary Sare (21 de ani) a primit o nouă şansă de la şefii CFR-ului. Reintegrarea ivorianului cu paşaport belgian a început în luna octombrie, cînd acesta a fost reprimit la antrenamentele primei echipe.
Bakary renunţase deja la viaţa de noapte tumultuoasă şi a adus-o la Cluj pe iubita sa, care a început să-i monitorizeze fiecare mişcare.Lăudat de Paszkany
Fără concesii atunci cînd vine vorba de indisciplină, "Animalul" Jorge Costa l-a acceptat totuşi pe "Bouba" în vestiarul "vişiniilor" şi l-a luat şi în cantonamentul din Antalya. A început cu el titular primul amical, cel cu nemţii de la TSV 1860 Munchen (1-2), iar ivorianul nu s-a descurcat deloc rău. Ba mai mult, l-a impresionat pe patronul Arpad Paszkany, care l-a lăudat după amicalul împotriva echipei din liga a doua germană. "Sare şi-a ispăşit pedeapsa pentru anumite copilării, de altfel el e un jucător foarte tînăr. Acum se gîndeşte doar la fotbal, mi-a plăcut cum a jucat", a spus Paszkany.
Bakary Sare a fost folosit în linia mediană în partida cu TSV 1860 Munchen
10 prezenţe în tricoul lui CFR a adunat Bakary Sare, în stagiunea 2010-2011, în timp ce la Anderlecht a jucat în 12 partide.
Kivuvu, împrumutat în Suedia
Mijlocaşul CFR-ului, Dominique Kivuvu, a părăsit cantonamentul feroviarilor din Antalya. Fotbalistul angolez a fost împrumutat pînă în vară la Mjallby AIF, formaţia suedeză avînd şi opţiune de cumpărare. "Cred că Dominiq