În ciuda faptului că ar fi accidentat un om, după care ar fi încercat să scape de rigorile legii, colegul de dosar al edilului din Dobromir, Iusein Visel, a scăpat de arest momentan, graţie Judecătoriei Medgidia. Instanţa de judecată a respins propunerea de arestare preventivă formulară de oamenii legii, însă i-a interzis inculpatului să părăsească localitatea de domiciliu - comuna Dobromir, pe durată de 30 de zile.
În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că în seara zilei de 19 ianuarie, în jurul orei 22.10, Bechir Ibram, de 36 de ani, din Dobromir, a condus un autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, pe DJ 391A, în localitatea Dobromir, către Văleni. Poliţiştii spun că Bechir Ibram l-a surprins şi accidentat pe Ismail Sunai, de 42 de ani, din localitatea Dobromir, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului. Deşi nu avut permisiunea oamenilor legii, Bechir Ibram a părăsit locul accidentului, însă el a fost depistat în jurul orei 03.30. După ce l-au testat cu aparatul Drager, lucrătorii Serviciului Rutier au descoperit că şoferul avea o alcoolemie de 0,56 miligram/litru alcool pur în aerul expirat. După cum arătam şi în ediţiile trecute, cel care l-ar fi ajutat pe Ibram să ascundă probele încriminatorii ar fi fost primarul din Dobromir, Iusein Visel. Pe cale de consecinţă, Visel este urmărit penal de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, fiind pus sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi modificarea locului accidentului. Bechir Ibram a fost prezentat Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa nu şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de procurori. În urma deliberărilor, magistraţii au respins propunerea, dispunând luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de