Deținătorii privați de obligațiuni suverane grecești au anunțat oferta „maximă” cu privire la pierderile pe care sunt dispuși să le accepte în cadrul restruturării datoriei publice a Greciei, a declarat principalul negociator al acestora, implicând faptul că orice depășire a acestei oferte ar putea împiedica semnarea „voluntară” a înțelegerii, provocând intrarea în incapacitate de plată a Greciei.
Charles Dallara, directorul Institutului de Finanțe Internaționale (IIF) a declarat în cadrul unui interviu că rămâne „destul de încrezător și plin de speranță” că părțile vor putea ajunge la o înțelegere pentru a preveni o intrare în incapacitate de plată a Greciei pe 20 martie, când statul elen va trebui să plătească o datorie scadentă de 14,4 miliarde de euro, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Cu toate acestea, atmosfera de la Atena este extrem de tensionată după ce negociatorii nu au putut cădea de acord asupra unei propuneri de reducere a datoriei publice grecești cu 100 de miliarde de euro în timp pentru întâlnirea miniștrilor de Finanțe ai zonei euro de luni de la Bruxelles.
Negocierile în impas, Grecia „la răscruce”
Cererea de vineri a creditorilor oficiali ai Greciei, în frunte cu Fondul Monetar Internațional, de a reduce cu încă 50 de puncte de bază (0,5%) dobânzile viitoarelor obligațiuni suverane pe termen lung ale Greciei, obligațiuni care le vor înlocui pe cele curente, „a pus în primejdie semnarea unui acord voluntar cu creditorii privați”, consideră un bancher implicat în negocieri.
Dallara a declarat că poziția IIF, prezentată guvernului grec vineri seara și care se presupune că ar reprezenta o pierdere de 65-70% din valoarea pe termen lung a obligațiunilor suverane deținute, reprezintă concesia maximă din partea creditorilor privați.
„Cred că este clar că am atins limitele în care în