Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2008 stătea cu fratele şi cu tatăl într-o singură cameră şi nu avea baie, în 2012 a fost în vacanţă în Republica Dominicană! Cristina Ciobănaşu a înotat cu delfinii!

Publicat in Cancan, luni 23 ianuarie 2012 ·

Pe atunci ea avea doar 11 ani şi provenea dintr-o familie cu mari probleme financiare.

Cristinica nu a intrat în posesia marelui premiu, câştigat atunci de Ştefănel, pentru care au dansat Andreea Bălan şi Petrişor Ruge, dar viaţa i-a rezervat multe alte surprize. A ajuns să joace în telenovele la Acasă TV, iar acum este una din protagonistele serialului "Pariu cu viaţa".

În 2008 era doar o fetiţă foarte talentată, care cânta la patru instrumente şi picta icoane pe sticlă. Îşi ajuta tatăl bolnav şi bunica, mai ales după ce mama ei şi-a abandonat familia. Ea, fratele şi tatăl ei locuiau într-o singură cameră, nu aveau baie şi nici apă curentă.

Ea a fost luată sub aripa protectoare de Ruxandra Ion, care s-a oferit să o găzduiască pentru a urma cursurile Liceului de Muzică "Dinu Lipatti" din Bucureşti. "Acum am două familii, una la Botoşani şi una la Bucureşti. Cei de aici mă iubesc şi au grijă de mine ca şi cum aş fi copilul lor", spunea Cristina în urmă cu câteva luni.

În 2012, Cristina se poate considera o fată mai mult decât norocoasă. În vacanţa de iarnă ea a fost în Republica Dominicană, probabil împreună cu Diana Dumitrescu şi soţul ei, care au fost şi ei în această iarnă în concediu în exotica destinaţie.

"În vacanţă, am fost în Republica Dominicană, unde m-am bronzat, m-am relaxat, am înotat cu delfinii, ba am văzut chiar crocodili. Am trecut în noul an împreună cu familia şi câţiva turişti englezi, am dansat până la epuizare, am învăţat să dansez meringue. A fost o vacanţă foarte reuşită. Acum am început filmările pentru sezonul 2 din "Pariu cu viaţa" şi promitem tuturor fanilor LaLa Band multe surprize în 2012", a declarat Cristina Ciobănaşu pentru "PRO TV Magazin".

Din copil sarac, Cristina Ciobanasu a devenit actrita la PRO TV. Destin de telenovela

Pe atunci ea avea doar 11 ani şi provenea dintr-o familie cu

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bursa de la București a deschis în scădere după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 30 minute
Piața bursieră nu a reacționat favorabil în urma rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică. George Simion a câștigat cu un un scor de 41%, aproape dublu față de candidatul independent Nicușor Dan (21%). În acest context, bu

Mai multe persoane au ajuns la spital după accidentul feroviar din Gara Constanța (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
A fost panică duminică, 4 mai 2025, în jurul orei 14.00 în Gara CFR Constanța. Două trenuri de călători s-au ciocnit, iar mai multe persoane au fost rănite. Din cauza numărului mare de persoane implicate la nivelul județului Constanța a fost activat

Se strică vremea începând de luni: sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și grindină. 25 de județe intră sub cod galben

Adevarul acum 20 minute
Meteorologii au emis luni, 5 mai, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza a 25 de judeţe, precum şi o informare de vreme rea, ce vizează toate regiunile, până joi seara.

Cod galben de furtuni și grindină în 25 de județe. Avertizare de VREME severă în toată țara până joi

Gandul acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 5 mai, o avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii pentru 25 de județe din România, valabilă de la ora 12.00 până în această noapte. Potrivit meteorologilor, instabilitat

Vicepremierul italian l-a felicitat pe George SIMION: În România, poporul a votat, în sfârşit, liber, cu capul şi cu inima

Gandul acum o ora
România alege din nou, în primul tur al alegerilor prezidențiale, un candidat naționalist cu poziții anti-UE și anti-NATO, la câteva luni după scrutinul din noiembrie 2024, câștigat de Călin Georgescu, dar anulat ulterior de Curtea Constituțională d

SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va ‘începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%’ asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. ‘Industria cinematografică americană e

Sorana Cîrstea, salt spectaculos în clasamentul WTA! Victorie la dublu la Madrid

Gandul acum o ora
Sorana Cîrstea s-a impus la Madrid Open la dublu alături de rusoaca Anna Kalinskaia, iar românca de 35 de ani a urcat spectaculos 722 de locuri în clasamentul WTA de dublu, fiind acum pe locul 82. Românca a strâns 725 de puncte, în acest top de dubl

Primul lider important din PSD care spune că „toată echipa de conducere a partidului trebuie să plece”

HotNews acum 14 minute
Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, spune, după eșecul lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale, că este nevoie ca întreaga conducere a partidului, în frunte cu Marcel Ciolacu, să plece. El a făcut aceste declarații luni, la Digi 24, unde

Magistrații de la Judecătoria Sector 1 se pronunță, luni, în cazul plângerii lui Călin Georgescu împotriva prelungirii controlului judiciar

Gandul acum 3 ore
În data de 24 aprilie 2025, măsura controlului judiciar luată împotriva lui Călin Georgescu a fost prelungită cu încă 60 de zile, iar fostul candidat la Președinția României a contestat-o. Luni, 5 mai 2025, judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1

Tragedie în China Nouă morți și zeci de răniți după răsturnarea a două ambarcațiuni cu turiști în provincia Guizhou

Ziua Constanta acum 3 ore
Nouă persoane au fost ucise și 70 spitalizate după ce două ambarcațiuni care transportau turiști s-au răsturnat pe un un râu din sud-vestul Chinei. Nouă persoane au fost ucise și 70 spitalizate după ce două ambarcațiuni care transportau turiști s-au

Vremea

București
acum

23°
lun.

15°/29°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
joi

12°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

13°/29°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/23°
mar.

11°/17°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/21°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

10°/16°