Samsung a prezentat un panou LCD transparent de 46 de inci, ce va intra în producţie în această lună.
1 /.
Panoul transparent Samsung de 46 de inci are o rată de contrast de 4 500:1 şi dispune de o rezoluţie HD (1366x768) şi o gamă de culori de 70%.
Distins cu Premiul CES 2012 pentru Inovaţie, panoul LCD transparent al Samsung este special creat pentru o gamă variată de aplicaţii de display pentru retaileri, cum ar fi showcase-uri pentru produse, uşi pentru frigiderele comerciale şi uşi de tip platformă pentru staţiile de metrou. Acesta va fi folosit şi pentru alte aplicaţii, inclusiv e-board-uri, ferestre informative, echipament medical, semnături electronice şi dispozitive mobile.
"Panourile transparente, o aplicaţie foarte interesantă a tehnologiei ecranelor de ultimă generaţie, au un potenţial uriaş de a schimba experienţele de vizionare în viitor. Un puternic susţinător al pieţei ecranelor transparente, Samsung are în plan dezvoltarea tehnologiei într-un nou motor de creştere pentru divizia noastră LCD", a declrat Younghwan Park, vicepreşedinte senior al LCD marketing, Device Solutions, din cadrul Samsung Electronics.
Conform firmei de cercetări de piaţă Display Bank, se preconizează creşterea pieţei de ecrane transparente de la 0,9 miliarde $ la 87 miliarde $ în 2025.