Putini oameni mai stiu astazi ca apa pastrata in vase de argint are calitatile unui antibiotic natural extrem de eficient. Virtutiile tamaduitoare ale apei de argint au fost constatate inca de acum 4.000 de ani. Le cunosteau romanii, grecii si egiptenii.

Tot pe atunci, chinezii practicau acupunctura folosind ace de argint. Navigatorii, in lungile lor calatorii, transportau apa, vinul si laptele in vase din argint, pentru a le pastra nealterate cat mai mult timp.

Bogatii nu se imbolnaveau, in timp ce epidemiile de pe timpuri faceau mii de victime in randul populatiei sarace. Explicatia ar fi ca bogatii isi permiteau sa foloseasca tacamuri de argint si sa manance si sa bea din vase de argint, ceea ce le oferea protectie, imunitate la bolile vremii.

Si astazi, preotii impart sfanta impartasanie cu lingurite de argint si, desi lingurita nu este nici spalata si nici schimbata de la credincios la credincios, nimeni nu se imbolnaveste. Apa sfintita, agheasma, se prepara in vase de argint si, in timpul slujbei, preotul trece, de mai multe ori, cu crucea de argint prin apa, de aceea agheasma se poate pastra, nealterata, ani buni.

La inceputul secolului al XX-lea, medicii vremii prescriau nitrat de argint persoanelor care sufereau de ulcer la stomac, iar nou-nascutilor le puneau in ochi cateva picaturi de solutie de argint pentru a distruge eventualele bacterii care le-ar fi putut provoca orbirea. De asemenea, bijutierii care lucreaza cu argint sunt renumiti pentru sanatatea lor.

Argintul, pus la colt de penicilina

In 1934, odata cu descoperirea penicilinei, argintul a intrat oarecum intr-un con de umbra, oamenii de stiinta amintindu-si de el doar atunci cand au constatat ca anumiti germeni si virusuri rezista la antibioticele de sinteza. Nu acelasi lucru se intampla la terapia cu argint, despre care se spu