Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura de graţie a navei Concordia. Un întreg sector suferă în urma naufragiului

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 ianuarie 2012 ·

Daunele ce trebuie achitate de asigurători pentru naufragiul navei Concordia ar putea ajunge la un miliard de dolari odată ce vor fi adăugate pagubele asupra mediului şi despăgubirile acordate celor răniţi, potrivit Moody’s. Sursa: REUTERS

Naufragiul reprezintă prima pierdere asigurată din 2012 şi va afecta puternic veniturile din primul trimestru al companiilor implicate, potrivit lui James Eck, analist şef în cadrul Moody’s.

În timp ce pagubele suferite de navă se vor ridica la circa 500 de milioane de dolari, alte costuri, cum ar fi despăgubirile acordate celor răniţi şi daunele produse mediului înconjurător, vor urca substanţial costul final, potrivit Moody’s.

Într-un alt raport, Jefferies International Ltd. a estimat costul total la 650 de milioane de euro. Majoritatea pagubelor vor fi achitate de firmele de reasigurare. Asigurătorii navei au făcut deja primele estimări ale pagubelor.

Reprezentnaţii Munich Re (ARN), cea mai mare companie de reasigurare din lume, au spus pe 18 ianuarie că pierderile companiei se vor situa în jurul a 50 de milioane de euro în timp ce reprezentanţii Hannover Re au declarat astăzi că se aşteaptă la pierderi de circa 30 de milioane de euro. Totodată, asigurătorul Lancashire Holdings estimează pagube cu valori cuprinse între 20 şi 30 de miliioane de dolari.

“Scăderile de venituri rezultate din aceste pierderi vor scădea sumele la dispoziţia acestor firme şi contribui la crearea impresiei în râdul investitorilor că sectorul firmelor de reasigurare nu poate gneera câştiguri care să acopere costul capitalului", scrie Moody’s.

Costa Concordia era totodată asigurată de Assicurazioni Generali SpA (G), RSA Insurance Group Plc (RSA) şi XL Group Plc (XL).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°