Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Les Echos: În Ungaria, băncile acum plătesc pentru propriile excese

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 ianuarie 2012 ·

La sfârşitul săptămânii trecute peste 100.000 de unguri au ieşit în stradă să demonstreze în sprijinul guvernului condus de premierul Viktor Orban care, pentru a ajuta datornicii în valută, a obligat băncile să suporte pierderi, iar pentru a întări controlul statului asupra economiei a implementat o serie de legi pe care Comisia Europeană le consideră sfidătoare la adresa principiilor Uniunii Europene.

În perioada de boom economic, mii de unguri s-au grăbit să ia credite în valută, în special în franci elveţieni, pentru a-şi cumpăra locuinţe. Ungaria a fost prinsă apoi în vârtejul crizei economice, forintul s-a depreciat dramatic, iar francul elveţian a crescut puternic, făcând tot mai dificilă rambursarea datoriilor către bănci. Însă din octombrie anul trecut, printr-un program introdus de guvern, ungurii îşi pot plăti datoriile, într-o singură tranşă, la un curs valutar sub cel al pieţei, scrie publicaţia franceză Les Echos.

Ungaria sfidează băncile străine pentru a ajuta debitorii

"Când această măsură a fost luată, pierdeam 25 de forinţi pentru fiecare euro care ne era rambursat în avans. Dar având în vedere prăbuşirea forintului, pierderile ajung la 70 de forinţi. Pentru împrumuturile în franci elveţieni, pierderile au sărit de la 50 de forinţi la 80 de forinţi", a afirmat Radovan Jelasi, şeful diviziei ungare a băncii austriece Erste Bank.

Proiectul guvernamental este criticat dur de bănci şi de unii lideri europeni, în special din Austria, stat al cărui sistem bancar s-a extins adânc în Europa Centrală şi de Est.

"Circa 10% din persoanele care au accesat credite în monedă străină au profitat de programul guver­nu­lui", notează Zoltan Torok, director la la subsidiara un­gară a Raiffeisen. El estimează că numărul celor care apelează la planul guvernamental s-ar putea tri­pla în curând. Pentru ulti­mele trei luni ale anul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum 31 minute
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Minor rus, condamnat la 6 ani de închisoare pentru „sabotarea unei linii feroviare”

Libertatea acum 19 minute
Un minor a fost condamnat la șase ani de detenție într-o „colonie educativă” pentru „sabotarea unei linii feroviare” în sudul Rusiei, o infracțiune care ar aduce 15 ani de închisoare pentru un adult, au anunțat joi autoritățile de investigație ruse,

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 19 minute
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Şantierul Naval Damen Galaţi ia o finanţare de 25 de milioane de euro de la Exim Banca Românească, pentru investiţii în extinderea şi dotarea facilităţilor de asamblat nave

News.ro acum o ora
Exim Banca Românească a încheiat un acord de finanţare în valoare de 25 milioane euro cu Şantierul Naval Damen Galaţi, unul din cei mai importanţi jucători din industria navală românească. Fondurile sunt destinate programului de investiţii al compan

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-3°/1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°