Valoarea furturilor înregistrate, în 2011, în infrastructura feroviară este de circa 8 milioane de euro. Cu 15 milioane de euro ar putea fi montate garduri de beton pe căile ferate modernizate. Sursa: VLAD STĂNESCU
În condiţiile în care furturile de echipamente feroviare au devenit tot mai dese – numai luna trecută au fost două zile în care, din cauza sustragerilor, trenurile au făcut chiar şi trei ore de la Ploieşti la Bucureşti – se pune tot mai acut problema îngrădirii căii ferate, după modelul occidental.
Conform dictonului "scumpul mai mult păgubeşte", compania însărcinată cu gestionarea infrastructurii, CFR SA, nu are însă bani pentru a îngrădi nici măcar sectoarele modernizate. Din această cauză, costurile pe care trebuie să le suporte cu înlocuirea echipamentelor furate sunt mult mai mari.
Anul trecut, valoarea pagubelor înregistrate de CFR SA ca urmare a furturilor şi distrugerilor de componente tehnice ale infrastructurii feroviare s-a ridicat la 32,38 milioane lei, adică 7,7 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de companie la solicitarea "Capital".
Cu un an înainte, pagubele fuseseră evaluate la numai 17,65 milioane de lei (4,2 milioane de euro). "Diferenţa reiese din numărul de cazuri de furturi şi distrugeri înregistrate în primul semestru al anului 2011, până la punerea în aplicare a programului de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi CNCF CFR SA", au ţinut să precizeze oficialii companiei.
Plastic, în loc de cupru
Pentru ca hoţii să nu mai fie tentaţi, CFR SA a luat măsura înlocuirii, acolo unde este posibil, a componentelor feroviare care conţin aluminiu sau cupru cu altele din plastic sau oţel. De asemenea, în unele zone, cablurile aeriene pentru telecomunicaţii au fost trecute în subteran, iar cuprul a fost înlocuit cu fibră optică.
Chiar