Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul, locul al doilea la turism după capitală

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Potrivit ultimelor statistici oraşul de sub Tâmpa a atrat în 2011 cu 25.,7% mai mulţi turişti decât în 2010.

În primele 11 luni ale anului trecut, Braşovul a fost vizitat de 573.255 de turişti. Dacă adunăm şi turiştii care au vizitat Castelul Bran, cifra ajunge la peste un milion de turişti.

Anul acesta a început şi mai bine Poiana Braşov fiind cea mai aglomerată staţiune montană din ţară. Numai weekend-ul trecut peste 10.000 de turişti au venit la schi.

Fruntaşi în topul naţional

Ultimele cifre ale Direţiei Judeţene de Statiscă, plasează Braşovul pe locul al doilea la nivel naţional ca număr de turişti, după Bucureşti.

Din cei peste 500.000 de turişti care au veni la Braşov 473.929 au fost români, iar 99.326 străini. Situaţia s-a schimbat însă în luna octombrie, când a fost sărbătoarea de Haloween. A fost singura lună din an când peste 50% dintre turişti au fost străini.

„Cele mai bune luni pentru turismul braşovean au fost, în 2011, iunie, iulie şi august", ne-a declarat Ioan Popescu, managerul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.

Peste 80% dintre străinii care vin la Braşov sunt din Europa. Cei mai mulţi au venit din Germania (1.228 persoane), Italia (350 persoane), Franţa (339 persoane), Grecia (281 persoane), Spania (259 persoane), Marea Britanie (257 persoane), dar şi SUA (256 persoane) şi Austria (199 persoane).

Statisticile arată că cele mai vizitate obiective turistice din municipiul Braşov sunt: Biserica Neagră, Piaţa Sfatului, Bastionul Postăvarilor, Cetăţuia Braşov şi, mai ales în lunile de iarnă, Poiana Braşov.

Branul, profit de un milion de euro

Cel mai de top obiectiv turistic din judeţ rămâne fără îndoială Castelul Bran, cu peste 500.000 de vizitatori anual. Din 2009 de când a fost preluat de Dominic Habsburg şi profitul a crescut simţitor ajungând la un milion de euro în 2010. Caste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°