Oamenii politici au acum şansa să ne vindece sau să ne îngroape. Sau noi pe ei.
PDL a fost trezit la viaţă, la viaţa noastră vreau să zic, prin ultima metodă posibilă: aplicarea de şocuri electrice. Primul şoc i-a fost aplicat de un profesionist, doctorul Raed Arafat, care n-a cedat presiunilor şi şi-a menţinut punctul de vedere corect şi echilibrat, chiar cu preţul funcţiei ministeriale. Clasa politică s-a uitat la el ca la un animal dintr-o specie necunoscută. Chiar dacă el se bucura de o largă recunoaştere şi recunoştinţă din partea celor mai mulţi votanţi. Al doilea şoc l-a aplicat populaţia ieşită în stradă, cu mic, cu mare, cu tânăr, cu bătrân, cu golani şi cu intelectuali. Frustrări mocnite în toate ungherele societăţii s-au inflamat la propriu şi la figurat pe străzile marilor oraşe. Al treilea şoc, probabil nu şi ultimul, a fost aplicat prompt de reprezentanţii societăţii civile. Ignoraţi sau aruncaţi în derizoriu de o guvernare adesea arogantă şi autistă, au răspuns acum invitaţiei la dialog cu un refuz nu doar justificat, ci şi foarte previzibil.
După 3 ani în care organismul PDL n-a răspuns la niciun fel de stimuli în afară de propriile umori şi propriii paraziţi, ianuarie 2012 marchează trezirea la viaţă. Asta ar putea fi o veste bună, dacă partidul de guvernământ vrea să mai trăiască împreună cu noi, sau o veste proastă, dacă starea de izolare prelungită i-a afectat definitiv PDL-ului capacitatea de supravieţuire.
E clar că fără cele mai dure dintre măsurile luate de preşedinte şi PDL, România ar fi fost acum în faliment. 25% ar fi fost nu reducerea de salariu, ci salariul întreg. La fel de clar, însă, e faptul că abilitatea lor de a comunica ce şi de ce fac e dezastruoasă. Nu e o meteahnă exclusiv autohtonă, dar actuala putere pare să fi coborât standardele până foarte aproape de zero. Într-un interviu dintr-o carte apărută anu
