Investiţiile străine directe în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 32% anul trecut, la 414,4 miliarde de dolari, de două ori mai rapid comparativ cu avansul la nivel global, de 17%, la 1.508 miliarde de dolari, potrivit datelor UNCTAD.
În 2010, investiţiile străine directe la nivel global s-au situat la 1.290 miliarde de dolari, iar în UE la 314 miliarde de dolari, se arată într-un raport al UNCTAD (Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare).
Înainte de declanşarea crizei, în 2007, investiţiile străine directe la nivel global au atins aproape 2.000 de miliarde de dolari.
Economiile dezvoltate, în rândul cărora sunt incluse şi state UE, au înregistrat, de asemenea, un ritm de creştere peste cel mondial, de 18,5%, la 753,2 miliarde de dolari.
Creşterea în economiile dezvoltate a fost susţinută, în mare parte, de fuziuni şi achiziţii transfrontaliere, şi nu de investiţii în active productive prin proiecte greenfield. În plus, o mare parte din fuziunile şi achiziţiile din ţările dezvoltate au fost determinate de restructurări şi concentrarea pe operaţiunile de bază, mai ales în Europa, se arată în raport.
Ţările cu economii în curs de dezvoltare au consemnat un avans mai redus decât cel global, de doar 13,7%, la 664 miliarde de dolari, se arată în raport.
Investiţiile străine directe în proiecte greenfield au scăzut la nivel global cu 3,3%, la 780 miliarde de dolari anul trecut. Economiile dezvoltate au avut un declin de 12,7%, la 230 miliarde de dolari, iar cele în dezvoltare o creştere de 1,3%, la 498 miliarde de dolari.
Pentru anul acesta, UNCTAD estimează un avans moderat al investiţiilor străine directe în economia mondială, la 1.600 miliarde de dolari, însă trendul de declin înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut indică menţinerea unor riscuri şi incertitudini.