Peste 7.000 de persoane participă la mitingul cadrelor militare disponibilizate care se desfăşoară în Piaţa Victoriei din Capitală.
Participanţii la miting poartă pancarte pe care scrie “Onoare, respect, libertate” sau “Vrem alegeri anticipate” şi scandează lozinci precum “Demisia”, ‘Jos Băsescu’, Jos Guvernul’, “Vrem respect”, “Nu vă fie frică, şi Băsescu pică!”, “Bucureşti, nu uita, Ţara e de partea ta” sau “Veniţi cu noi!”.
În Piaţa Victoriei se află reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din Piatra Neamţ, Caracal, Bacău, Făgăraş şi Ilfov.
De altfel, la tribuna amenajată în scuarul din faţa Guvernului au urcat liderii mai multor federaţii sindicale din ţară, care au decis să se alăture protestului organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD). “Dacă guvernaţii actuali nu sunt în stare să conducă ţara aşa cum trebuie, atunci să plece. Noi dorim ca în fruntea statului să se afle o conducere cinstită şi onestă care să apere interesele tuturor categoriilor de cetăţeni”, a afirmat de la tribuna amenajată în Piaţa Victoriei, Denisa Popovici, preşedintele Alianţei Naţionale Feroviare (ANF).
Potrivit comunicatului transmis luni de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Piaţa Victoriei sunt aşteptate să protesteze marţi peste 10.000 de persoane, atât din cadrul SCMD cât şi din partea altor 35 de federaţii sindicale din toată ţara, transmite Agerpres.
Printre organizaţiile sindicale care şi-au anunţat participarea la protest se numără Federaţia Sindicatelor din Justiţie (FSJ), Sindicatul Naţional al Revoluţionarilor (SNR), Liga Naţională a Revoluţionarilor din Decembrie 89, dar şi sindicate din învăţământ şi sănătate.
Mitingul propriu-zis va avea loc în Piaţa Victoriei, între orele 11.30-14.30, iar între orele 14.30 – 15.30 se va pleca în marş pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilo