Peste două sute de manifestanţi s-au adunat, marţi seară, în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, să protesteze faţă de Guvern şi de preşedintele Traian Băsescu, ei cântând şi jucând Hora Unirii, în timp ce la Sfântu Gheorghe au ieşit în stradă doar 15 persoane.
Manifestanţii de la Bistriţa s-au adunat la ora 17.00 în faţa Prefecturii şi au scandat "Jos Băsescu, jos, eşti un om mincinos!", "Jos Oltean!", "La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Băsescu şi clica lui şi-au găsit beleaua!", "Bucureşti, nu uita, Bistriţa-i de partea ta!", "Preşedinte jucător, ieşi în faţă la popor!", "Clopotul bate, anticipate! ", "Unu, doi, trei, jos cu ei!", "Nu suntem plătiţi, noi suntem uniţi!", "Unitate, demnitate!", "Udrea, nu uita, ţara nu-i poşeta ta!", "Du-te vezi de Gucci, noi îţi dăm papuci!", "Armata e cu noi ca şi-n 22!", "România, trezeşte-te!", "Băse, Udrea şi Piticu, fură pensia lu' bunicu!", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Câţiva manifestanţi au fluturat steaguri tricolore, iar alţii au afişat pancarte cu inscripţiile "Gândim împreună, reuşim împreună!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!", "Jos PCR - Piticu, Chioru şi Roşcata!", "O nedreptate făcută unuia, o ameninţare pentru toţi!", "Băsescule, nu vrem dictatură luminată!", "Curte Constituţională, nu mai fiţi slugile lor!", "Fiindcă i-a venit orgoliu, a intrat şi ea în gaşcă, Udrea are portofoliu, însă nu mai are taşcă!", "Chuc Norris, help us!", "Ea: iubitule, unde mă scoţi deseară? El: Unde vrei? Ea: Într-un loc unde e multă lume El: În faţa Prefecturii. E bine dragă?" , "Meteo. Germania: cer senin, Austria: cer înnorat, România: cer demisia!".
La un moment dat, un lider sindical de la Electrica Bistriţa, Silviu Nanu, le-a împărţit manifestanţilor hârtii pe care scria "Hora Unirii" şi i-a invitat să o cânte. Tot el i-a îndemnat să se organizeze, moment în care mai mulţi oameni s-au