Foto: Victor Stroe "Cred că am avut, în seara aceasta, prima declaraţie nu numai din România, ci şi din lume, a unui preşedinte extraterestru. Şi trebuie să consemnăm acest moment, pentru că este unic. Traian Băsescu, în mod evident, a vorbit despre o altă ţară decât cea în care trăim cu toţii astăzi, în acest sfârşit de ianuarie 2012. Traian Băsescu a încercat să folosească tehnicile retorice cu ajutorul cărora până acum s-a scos, pentru că principala activitate a lui Traian Băsescu, în cariera sa politică, este aceea de a se scoate. Fie de a se scoate ceva, primar, preşedinte, fie de a se scoate din ceva, crize, scandaluri, situaţii conflictuale pe care, de cele mai multe ori, le generează. De data aceasta a încercat să se scoată dintr-o situaţie blocantă în care se află, folosind aceeaşi tehnică a indicării unor duşmani, în special a unora care să fie antipatici poporului, drept vinovaţi pentru situaţia în care ne-am afla. Şi atunci, desigur că a ales ce avea mai la îndemână, Ion Iliescu, suficient de antipatizat de către cei care îşi aduc aminte de Piaţa Universităţii din '90 şi care acum fac tot felul de legături între ea şi ce se întâmplă în zilele acestea, pe Dan Voiculescu socotit, de asemenea, suficient de antipatic pentru cei care încă mai duc stindardul luptei anticomuniste, antisecuriste, pe Victor Ponta şi Crin Antonescu, să justifice totuşi existenţa unei competiţii politice, fiindcă ei, în mod evident, nu sunt antipatici pentru mare parte din populaţie. Şi atunci a făcut acest frumos pacheţel convins că, aruncând peste bord asta, i se va ridica din nou balonul în aer. Doar că dl Traian Băsescu a uitat să se uite înainte, să vadă că dânsul n-a decolat, dânsul este în groapă, nu în aer şi trebuie să mai lesteze ceva pentru a se înălţa. Traian Băsescu este, în clipa de faţă , într-o groapă politică din care nu va reuşi să iasă cu astfel de tehnici în car