Toate actele de represiune, nedreptate, împilare, asuprire, răzbunare, agresiune au mers de-a lungul istoriei până la o limită. Românul, ca şi orice alt popor, ca orice fiinţă, are puncte sensibile. Punctul sensibil comun al tuturor este simbolul. Este un lucru pe care orice specialist sau amator în psihologia maselor îl cunoaşte, dar dom’ Băse sau consilierii domniei sale l-au ignorat.
Noi vrem pământ, poezie simbol a revoltelor ţărăneşti, arată clar până unde poţi împinge asuprirea ţăranului. „Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, şi ham de cai şi jug de boi, dar vrem pământ.” Mihai Viteazu nu a avut mai multe victorii şi nici nu a fost mai viteaz decât Ştefan cel Mare care nici el nu a fost prea mare, cum nici Mircea nu a fost cel mai bătrân, dar a rămas în conştiinţa românilor ca un simbol, simbolul unirii românilor. Încearcă să spui ceva rău despre Câmpia Libertăţii şi eşti linşat.
Turnurile gemene ale americanilor nu au fost lovite întâmplător, ele reprezentau un simbol, aşa cum tot un simbol reprezintă şi clădirea Pentagonului. Când au fost alese ca obiective, nu au fost alese pentru că ar fi reprezentat o pierdere economică sau militară prea mare ci pentru că reprezentau un simbol. O să spuneţi că Pentagonul reprezintă mai mult decât un simbol. Da, dar în cazul său scopul nu a fost distrugerea sa, pentru că a fost lovit cu un avion de jucărie aş putea spune, iar pagubele au fost minime, în schimb au lovit cu două avioane mari turnurile, pentru a le distruge. Nu insist pe caz.
Băsescu, când s-a decis să dea ghicitori în plic privind demisia lui Arafat, nu ştia că va atinge o coardă sensibilă, nu ştia că va face din el un martir. Sau dacă ar fi făcut-o discret, cu o motivaţie oarecare, fără să arate lumii cât de ironic poate să fie el şi cum poate el să strivească o muscă arabă, nu s-ar fi întâmplat nimic. Lumea ar fi luat act de demitere şi gata,
