Aceleaşi discursuri prăfuite. Aceeaşi limbă de lemn clamând inflamat sau plângând demagogic şi populist. Acelaşi dialog al surzilor.

Sesiunea extraordinară a parlamentului a fost previzibilă, nu a ieşit din tiparul altor cinstite adunări de acest fel. Noutatea: câteva mii sau sute de protestatari pe străzile României, în numele cărora se vorbeşte, care sunt luaţi drept martori şi argument. Ei sunt, nu-i aşa?, poporul. Un scenariu televizat ale cărui beneficii au fost deja probate. Politic, pare o situaţie fără ieşire. Antonescu şi Ponta strigă alegeri anticipate (şi-au împărţit, iarăşi, rolurile - Ponta e reţinut, Antonescu fierbe de indignare exersată), iar Boc îl demite în direct pe Teodor Baconschi pe motiv de „mahala violentă şi ineptă“.

Momentul Schengen n-a atârnat la fel de greu în balanţă. I-a dat, ca să-l anunţe, înainte un SMS, că omul se află la Bruxelles să reprezinte România. La doar o zi după celebrele afirmaţii, PDL l-a mandatat pe Baconschi să dialogheze cu societatea civilă. Care l-a trimis la plimbare. Strategia şchioapă şi degringolada sunt evidente. Sacrificarea lui Baconschi este ritualică. Până la urmă, cu toate păcatele lui, era singurul care nu avea vreun grup de interese în spate, iar sângele vărsat nu va mulţumi pe nimeni. Vorba lui Ponta: e prea puţin. Se cer alte capete, al lui Baconschi nu are şanse să fie expus cu succes în piaţa publică. În schimb, cele ale lui Boc şi Udrea, prezentate, tot aşa, în direct şi, eventual, ţinute de păr de însuşi dictatorul care încă nu şi-a încheiat penitenţa după Arafat, ar fi o lovitură.

Războiul putere-opoziţie este unul al nervilor şi al televiziunilor. Deocamdată. Ca să nu dureze până când dă colţul ierbii depinde doar de USL, care îşi poate diversifica metodele prin care să constrângă guvernul şi PDL să cedeze. Altele decât mitingurile şi sindicatele, ale căror eficienţă şi am