Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curioşii au ocazia să vadă la ERA Park un planor al Aeroclubului din Oradea

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Orădenii pasionaţi de zbor sau doar curioşi de felul în care arată un planor pot da o fugă până la ERA Shopping Park, unde în aceste zile este expus un planor. Aeronava aparţine Aeroclubului Smaranda Brăescu din Oradea, care le va oferi celor prezenţi ocazia de a participa la cursuri gratuite de zbor.

Planorul va fi expus până în data de 8 februarie sub cupola din centrul comercial. Mai mult, orădenii care vor trece prin galeria comercială, vor avea ocazia de a afla cum se pot înscrie la cursuri gratuite de zbor, oferite anual de către membrii clubului persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani.

„Planorul va fi însoţit de un punct de informare, unde cei interesaţi pot afla chiar de la membrii echipei Aeroclubului mai multe detalii despre aparatul de zbor, dar şi despre activităţile aeroclubului, serviciile oferite de aceştia, modalitatea şi condiţiile de înscriere",se spune într-un comunicat al ERA Shopping Park.

Aeroclubul Smaranda Brăescu face parte din Aeroclubul României, ce aparţine de Ministerul Transporturilor. Echipa este formată din doi instructori de planorism, un instructor de paraşutism şi doi mecanici de aviaţie. Chiar şi aşa, lecţii dau şi mai mulţi instructori voluntari. Printre activităţile acestuia se numără şi cursurile de aeromodelism, la care pot participa copii cu vârsta de peste 12 ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 3 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

FOTO Zeci de oameni stau la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, deschis azi publicului

HotNews acum 40 minute
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis pentru public duminică, la o zi după funeraliile de la Vatican. Credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii pentru a-l vizita, potrivit DPA, citată

Ce i-a șoptit Melania lui Donlad Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Un cititor pe buze a spus tot

Gandul acum 54 minute
Un expert în citit pe buze, Nicola Hickling, a dezvăluit pentru The Daily Mail ce i-a șoptit la ureche Melania lui Donald Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Potrivit expertului în citit pe buze, Melania i-a soțul ei să înce

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 3 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Românii care au depus bani la CEC înainte de 1989, pentru a-și cumpăra o Dacie, vor fi despăgubiți

Mediafax acum o ora
Este vorba despre puţin peste 21.700 de lei, adică aproape 4.400 de euro, bani care abia acoperă avansul pentru o maşină nouă. Înainte, românii care visau să deţină un automobil Dacia, în special extrem de popularul model 1300, trebuia să deschidă u

Donald Trump Jr. vine la București: Europa Centrală și de Est evoluează mai bine decât Vestul

Mediafax acum o ora
Vorbind la forumul „Trump Business 2025” din capitala Ungariei, Trump Jr. a evidențiat relația personală puternică bazată pe încredere dintre premierul Viktor Orbán și tatăl său, menționând că aceasta poate constitui o bază solidă pentru întărirea r

Jules Kounde, după ce a marcat golul care a adus victoriei echipei FC Barcelona în finala Cupei Spaniei cu Real Madrid: Pentru astfel de meciuri m-am făcut fotbalist

News.ro acum o ora
Jules Koundé a marcat golul victoriei în minutul 116 al memorabilului El Clasico de sâmbătă (3-2) şi a adus echipei FC Barcelona titlul în meciul cu Real Madrid. „Am devenit fotbalist pentru a trăi acest tip de meci: un Clasico, cel mai mare meci di

Maia Sandu: Tricolorul, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate

Mediafax acum o ora
„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libert

Video Circa o sută de gospodării din Caraș Severin, grav afectate în urma unei viituri de scurtă durată

Adevarul acum 2 ore
Aproximativ o sută de gospodării din localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin, au fost afectate în urma unei viituri de scurtă durată care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°