Rezultatele anchetei Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, făcute publice marţi, în cazul elevei din Gheorgheni care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi adolescenţi, tot elevi, arată că aceasta a fost ameninţată, bătută şi şantajată cu înregistrări video realizate fără ştirea ei.
Inspectorul şcolar general Frencz Salamon Alpar a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ancheta corpului de control al instituţiei pe care o reprezintă s-a încheiat, rezultând că adolescenta de la şcoala "Sfântul Nicolae" a fost ameninţată, bătută şi şantajată cu înregistrări video realizate fără ştirea ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Eleva a declarat că a fost bătută de două ori, ameninţată şi apoi şantajată cu filmări video care vor fi publicate în cazul în care ea va refuza să întreţină alte raporturi sexuale sau va spune cuiva ceva şi, de frică, nu a spus nimănui nimic, nici dirigintelui, nici părinţilor", a declarat inspectorul şcolar general harghitean, adăugând că, în timpul anchetei, s-au purtat discuţii cu directorul şcolii, cu diriginţii copiilor - în prezenţa părinţilor lor - implicaţi în scandalul cu conotaţii sexuale, cu psihologul şcolii, urmărindu-se, în paralel, numărul absenţelor nemotivate ale elevilor şi înregistrările camerelor de supraveghere instalate în şcoală.
Ancheta ISJ a arătat că niciunul dintre raporturile sexuale nu a fost întreţinut în incinta unităţii de învăţământ, şi nici în timpul programului şcolar.
Potrivit anchetei, adolescenta a întreţinut raporturi sexuale cu 11 elevi, patru de la liceul în care învaţă, "Sfântul Nicolae", patru de la Grupul Şcolar de Construcţii Maşini din Gheorgheni, unul de la Liceul "Salamon Erno" din localitate şi doi de la şcoala generală din comuna Voşlobeni.
"Şcolile de unde provin aceşti copii vor fi monitorizate atent