Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursierii Universităţii Bucureşti nu şi-au luat banii, dar rectorul Mircea Dumitru a avut grijă să interzică webcam-ul Jurnalului Naţional de pe clădirea instituţiei

Publicat in Jurnalul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Universitatea Bucureşti se dă fecioară, dar neregulile ce se petrec în instituţia de învăţământ preluată de clica portocalie sunt tot mai mari. Rectorul Mircea Dumitru ascunde gunoiul sub preş şi vorbeşte despre dezvoltare pe plan european. Înainte să te îmbraci de sărbătoare, e bine să-ţi faci curat în casă.

Motivul pentru care studenţii bucureşteni s-au alăturat manifestanţilor de la Piaţa Universităţii îl reprezintă neplata burselor. Foarte mulţi tineri şi-au pus speranţele în banii ce urmau să-i încaseze de la facultate, însă au rămas cu buza umflată. În loc să rezolve această problemă, Mircea Dumitru, personaj cunoscut mai mult în mediul politic decât în cel universitar, a decis să pornească noi programe care să-i determine pe studenţi să aplice pentru burse. Din păcate pentru rectorul Universităţii Bucureşti, cei care merg la cursurile celor 19 facultăţi ale celei mai cunoscute instituţii de învăţământ superior din ţară şi-au pierdut încrederea şi nu vor să cedeze, până când nu-şi vor încasa banii din bursele restante.

Studenţii sunt gata chiar să organizeze o grevă imediat după sesiune, mai ales că, de curând, au aflat că oamenii din conducerea Universităţii Bucureşti s-au ales cu lefuri mărite, imediat ce Mircea Dumitru a preluat puterea. Actualul rector a câştigat alegerile de luna trecută deşi nu este foarte cunoscut printre marii profesori universitari. Acesta are carnet de partid şi a fost suficient pentru a câştiga alegerile. Alegeri la care a fost singurul candidat. Cei care şi-ar fi dorit să schimbe ceva în viaţa Universităţii Bucureşti nici măcar nu s-au mai obosit să-şi depună candidatura după ce au aflat că Mircea Dumitru are carnet portocaliu.

Rectorul Universităţii Bucureşti are un stil de conducere specific partidului care a pus României cruci. S-a opus oricărei colaborări cu presa, chiar dacă acest lucru înseamnă ruperea cont

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 57 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 56 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 30 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 39 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 25 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 2 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°