Chiar dacă situaţia din stradă nu poate fi asemănată cu cea din decembrie `89, T. Băsescu se străduieşte din răsputeri să semene cu N. Ceauşescu al acelor zile.
Aşa cum N. Ceauşescu vorbea atunci, în disperare de cauză, de ocuparea Basarabiei de către URSS, închipuindu-şi că mai poate acoperi vuietul de furie al ţării cu hârâielile naţionaliste antisovietice pe care se baza mitul lui politic, acum, după 12 zile de tăcere, T. Băsescu îi compară pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, pe rezervistul Dogaru cu ... comunistul rusofon Vladimir Voronin!, tovarăşul lui de cramă din 2005.
Trăind într-o Românie paralelă, ca şi Ceauşescu, T. Băsescu crede – şi asta mă înfioară – că făcând iar vorbire despre mineriade, despre un Ion Iliescu bătrân şi bolnav, despre „mogulul turnător la securitate” (şi asta o spune reprezentantul Securităţii la Anvers), insultând cadrele armatei care l-au apucat pe Ilie Ceauşescu, poate rezolva ostilitatea majorităţii românilor, care are legătură cu salariile, cu pensiile, cu boala, cu şomajul, cu corupţia şi neruşinarea guvernanţilor, cu mârlănia şi aroganţa preşedintelui, nicidecum cu (anti)comunisme râncede.
„Agenturilii” pe care le invoca urlând Ceauşescu ca fiind cauza protestelor de la Timişoara sunt, în cazul alienării mintale actuale a lui T. Băsescu, conspiraţia bolşevică împotriva României. Să ştie românii aflaţi în stradă sau cei care încă nu au ieşit, că sunt călăriţi de Moscova.
Încep să cred că e necesar un Comitet al Salvării lui T. Băsescu de el însuşi, pentru că nici nu vreau să-mi imaginez că încă o dată un preşedinte al României pleacă din funcţie izgonit de strada furioasă.
Chiar dacă situaţia din stradă nu poate fi asemănată cu cea din decembrie `89, T. Băsescu se străduieşte din răsputeri să semene cu N. Ceauşescu al acelor zile.
Aşa cum N. Ceauşescu vorbea atunci, în disperar
