Au fost cei mai buni prieteni în seria Harry Potter, însă în realitate actorii Daniel Radcliffe şi Rupert Grint nu au mai ţinut legătura după terminarea filmărilor, scrie Daily Mail.
Daniel Radcliffe, în vârstă de 22 de ani, a dezvăluit că este bun prieten cu Emma Wtason, însă nu prea mai vorbeşte cu Rupert Grint, care l-a interpretat pe Ron Wesley, cel mai bun prieten al lui Harry Potter.
"Încă circulă zvonul că noi trei suntem cei mai buni prieteni şi că ieşim împreună tot timpul. Cred ar trebui să vă mărturisesc că Emma şi cu mine comunicăm prin sms tot timpul, dar cu Rupert nu am păstrat legătura atât de mult şi nici nu ne-am mai văzut. Dacă ne mai întâlnim ocazional o dată la şase luni ne spunem bună ziua şi un
Radcliffe se pregăteşte pentru lansarea primului său film după încheierea seriei Harry Potter, vara trecută. Este pentru prima dată când actorul britanic joacă un personaj care este mai în vârstă decât el. "Este primul meu rol de om matur, în film personajul având 24 de ani şi este chiar tatăl unui băiat", spune Radcliffe, despre rolul său din filmul "The Woman in Black"
Emma Watson a jucat recent un rol în filmul "My Week with Marilyn", iar Rupert Grint a apărut într-un videoclip al cântăreţului Ed Sheeran.
Au fost cei mai buni prieteni în seria Harry Potter, însă în realitate actorii Daniel Radcliffe şi Rupert Grint nu au mai ţinut legătura după terminarea filmărilor, scrie Daily Mail.
Daniel Radcliffe, în vârstă de 22 de ani, a dezvăluit că este bun prieten cu Emma Wtason, însă nu prea mai vorbeşte cu Rupert Grint, care l-a interpretat pe Ron Wesley, cel mai bun prieten al lui Harry Potter.
"Încă circulă zvonul că noi trei suntem cei mai buni prieteni şi că ieşim împreună tot timpul. Cred ar trebui să vă mărturisesc că Emma şi cu mine comunicăm prin sms tot t