Legea de penalizare a genocidului armean aprobată luni seară de Senatul francez a provocat un climat de tensiune în interiorul clasei politice franceze şi a amplificat altele, deja existente, între turci şi armeni pe de o parte, sau între Franţa şi Turcia pe de altă parte. Legea riscă să provoace şi alte resentimente şi tensiuni, unele cu rezonanţă internaţională, în ciuda obiectivului său nobil, de apărare a unui adevăr istoric.

Matei Vişniec:

În privinţa acestui dosar delicat nu-mi permit decât să evoc diversele puncte de vedere care s-au cristalizat în jurul său. Să începem cu istoricii care spun “da, în 1915 turcii au comis un genocid, au exterminat 1,5 milioane de armeni pe care îi considerau dusmani din interior, în contextul celui de-al doilea Război mondial”. Dar, mai spun aceiaşi istorici, penalizarea negării acestui genocid nu face decât să agraveze animozităţile într-o regiune sensibilă, să rănească orgoliul naţional al turcilor şi chiar să frâneze un anumit proces de asumare a trecutului istoric vizibil în Turcia.

Există însă şi un alt grup de istorici care spun: “genocidul este una şi masacrul este cu totul altceva”. Aceşti istorici, care riscă acum 45.000 de euro amendă şi un an de închisoare, spun, sau mai bine zis spuneau în trecut că, în ciuda ororilor comise, turcii nu i-au asasinat pe armeni purtaţi de un fanatism ideologic comparabil cu cel care a dus, în anii nazismului, la exterminarea a 6 milioane de evrei şi că, prin urmare, adoptarea termenului de “genocid” în cazul victimelor armene nu ar corespunde integral adevărului istoric, chiar dacă ororile comise sunt insuportabile.

În zona politică franceză, să-i menţionăm întâi pe cei care consideră că Franţa n-ar trebui să dea lecţii de istorie întregii lumii. Franţa ar trebui să-şi asume întâi propriile excese, sau chiar crime comise în Algeria sau în alte foste colon