Două sunt condiţiile fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească, înainte de orice, un sistem sanitar: să fie solvabil şi să ofere asistenţă sanitară maxim performantă în condiţiile date. Dacă ai o „renumeraţie mică“ şi o „famelie mare“, vorba personajului, este clar că nu poţi duce acelaşi trai ca potentatul, nu poţi consuma mai mult decât câştigi (în acest caz, decât colectezi). Cât de inteligent şi de onest cheltui ceea ce ai, este altă problemă. Colectarea şi administrarea banilor nu ţin de munca propriu-zisă a doctorilor, care nu pot fi învinuiţi sub nicio formă de neîndeplinirea acestei cerinţe fundamentale: este sarcina societăţii şi a reprezentanţilor ei, aleşii politici. În această sarcină intră inclusiv formularea capitolelor de cheltuieli în funcţie de cerinţele celor ce practică actul medical – altfel sistemul se dezarticulează. Referitor la problema finanţării, sperăm ca după 20 de ani de experienţe pe pielea unui popor întreg, decidenţii vor fi mai precauţi până se va verifica soluţia în discuţie. Adică, pachetul minim de servicii medicale, cel puţin pentru început, dacă nu pe termen lung, să fie administrat financiar de CNAS, să fie garantat de stat şi doar asigurările suplimentare, plus cele complete, să fie date iniţial pe mâna asiguratorilor privaţi. Asta, doar dacă se doreşte evitarea riscului de a intra într-un haos absolut, de a avea parte de surprize greu gestionabile. După cum o dovedeşte Europa, cu banii nu te poţi juca şi nu-i poţi înlocui cu vorbe, fie ele şi politice. Asistenţa performantă depinde de cinci factori: condiţiile hoteliere, aparatura de investigaţii (laborator, imagistică etc.), aparatura de intervenţie, medicaţia şi calificarea şi dăruirea personalului medical. Primii patru factori sunt strict dependenţi de banii investiţi. Ultima condiţie, pregătirea şi dăruirea, pare a ţine doar de doctori. Dar ca să ai o pr