Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucia Varga şi Cornel Popa şi-au scris demisiile, sperând să provoace alegeri anticipate

Publicat in Bihoreanul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Deputatul Lucia Varga, reprezentându-i pe alegătorii din Colegiul uninominal Aleşd, şi senatorul Cornel Popa, ales în 2008 în Colegiul Aleşd-Beiuş-Ştei, şi-au pus "la dispoziţia partidului" demisiile din Parlament, însă - cel puţin deocamdată - acest lucru nu înseamnă că vor pleca din demnităţile pe care le ocupă în prezent.

"Mi-am scris demisia şi am depus-o la partid, dar urmează ca ea să devină efectivă abia în condiţiile în care va fi înregistrată la Senat, ceea ce se poate întâmpla numai după 1 februarie, când se va relua sesiunea parlamentară, şi numai dacă până atunci vom ajunge la concluzia că în acest fel ne vom atinge scopul, care este provocarea alegerilor anticipate", a declarat senatorul Cornel Popa pentru BIHOREANUL.

La rându-i, Lucia Varga a precizat că şi-a scris şi înaintat demisia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, dar şi ea a spus că acest lucru nu echivalează cu renunţarea la mandat, fiind deocamdată o modalitate de a "forţa" mâna celorlalţi parlamentari, din celelalte partide, să procedeze în acelaşi fel.

"Scopul nostru este să-i convingem şi pe partenerii din USL (n.r. - PSD), să procedeze la fel, dar ei nu sunt convinşi că ar fi cel mai eficient mijloc de a determina alegeri anticipate. Strict juridic, după demisiile noastre, s-ar putea organiza doar alegeri parţiale, pentru locurile vacantate în Parlament, aşa că doar dacă i-am forţa şi pe cei de la putere să demisioneze am putea avea alegeri anticipate. Nu ştim dacă ei chiar vor avea de gând să facă alegeri parţiale sau vor accepta anticipate, dar nici nu vrem să fim acuzaţi că din cauza noastră vor fi alegeri parţiale", a spus Lucia Varga.

Atât Popa, cât şi Varga, au recunoscut că deocamdată gestul lor, ca şi al altor parlamentari liberali, este unul demonstrativ, pentru a arăta că sunt dispuşi să renunţe la mandat, dacă demersul va duce la scopul urmărit. "Dacă noi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Județean Constanța a admis luni, 30 septembrie, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului șef al statului, Traian Băsescu. Mircea Băsescu fusese condamnat la patru ani de închisoare în iunie 2016

The Washington Post: Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră iminentă în Liban

News.ro acum o ora
Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră limitată în Liban, iar aceasta ar putea începe în orice moment, chiar de luni, a declarat un oficial american, o relatare confirmată şi de o sursă israeliană familiarizată cu deciz

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 48 minute
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Răzvan Burleanu: Niciodată nu vom susţine aducerea unor arbitri străini în România

News.ro acum 55 minute
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce nu va susţine aducerea unor arbitri străini la meciuri din campionatul românesc. De asemenea, Burleanu le-a răspuns lui Gigi Becali şi Adria

Marcel Boloş: Un nou transfer important de fonduri realizat de Ministerul Finanţelor: am procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru plata tuturor pensiilor majorate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă luni că instituţia pe care o conduce a procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor majo

Accident pe Autostrada Bucureşti - Constanţa. Bărbatul rănit este primarul Vergil Chiţac

Mediafax acum 13 minute
Bărbatul rănit în accidentul de la Cernavodă, de pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa este primarul oraşului Constanţa, Vergil Chiţac. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că primarul se întorcea de la Bucureşti. La volan se afla o altă pe

FOTO Simona Halep a aterizat în Hong Kong! Primele imagini de la antrenament

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani, 1130 WTA) e gata de revenirea pe teren! Sportiva româncă a aterizat în Hong Kong, acolo unde va juca . Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA) este adversara Simonei.

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 5 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

Posibila cauză a decesului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Boris Johnson face dezvăluiri

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson susține în cartea sa de memorii că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o formă de cancer osos în ultimii ei ani de viață. Boris Johnson a declarat într-un pasaj din cartea sa intitulată „Unleas

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

9°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/9°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°