Daniel Funeriu, ministrul educaţiei, a acordat un interviu agenţiei Mediafax în care a explicat care sunt noutăţile pe care le va aduce anul acesta sistemul de educaţie în ceea ce priveşte clasa pregătitoare şi clasa întâi.
"Pactul naţional pentru educaţie şi legea educaţiei pun accent pe aducerea copiilor în învăţământul obligatoriu cât mai devreme, la şase ani, ceea ce este un real progres", a declarat Daniel Funeriu pentru Mediafax.
Clasa pregătitoare înlătură trecerea brutală de la grădiniţă la şcoală. Copilul învaţă jucându-se şi în acelaşi timp se familiarizează cu atmosfera din şcoală.
Copiii care au şase ani până la 31 august intră în clasa pregătitoare
În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012.
Pe de altă parte, copiii care au şapte ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv vor fi înscrişi în clasa întâi indiferent dacă au fost sau nu au fost la grădiniţă.
În cazul în care copilul are doar şase ani împliniţi până la data menţionată mai sus, copilul poate intra în clasa întâi doar la solicitarea scrisă a părinţilor şi după evaluarea copilului de către specialişti.
Din septembrie 2012 Ministerul Educaţiei va introduce clasa pregătitoare, cu prezenţă obligatorie, în care copiii vor învăţa jucându-se, fără a fi evaluaţi cu note sau calificative.
Înscrierile pentru clasa pregătitoare încep în martie
Înscrierile se vor face conform unui calendar clar stabilit. La fel ca în anii trecuţi, înscrierile oficiale vor începe în martie.
"Ca şi în anii precedenţi, fiecare stradă din România va fi arondată unei şcoli. Procedurile de înscriere sunt astfel făcute încât, dacă părintele îşi exprimă opţiunea pentru şcoala la care este arondat, aceasta are obligaţia să înscrie elev