Există similitudini între cazul românesc şi alte mişcări de protest care au loc în acest moment în lume?

Violenţele şi manifestaţiile din Bucureşti scot la iveală schimbări încă nebănuite în statele contemporane, şi anume: mutaţiile sociale profunde, derapajele politice au dus la o stare de exasperare şi la descoperirea anumitor valori pe care oamenii le credeau până acum „pierdute“, inclusiv dreptul de a protesta. Combinaţia de corupţie, dificultăţi economice, liberalism economic sălbatic şi, nu în ultimul rând, creşterea preţului vieţii au arătat că oamenii încă mai au capacitatea de a se revolta. Afirmaţia de mai sus nu este valabilă doar pentru România, ci pentru ansamblul ţărilor atinse de criză.

Există similitudini între cazul românesc şi alte mişcări de protest care au loc în acest moment în lume? Da, aş îndrăzni să afirm, protestele din România au izbucnit ca ultim recurs în faţa epuizării şi ineficienţei altor forme de exprimare a revoltelor latente. Ar fi vorba de „costul uman al mondializării“, după cum se exprima cu o doză de cinism bine temperat cunoscutul sociolog polonez Zigmund Bauman. Caracteristica principală a acestui tip de revoltă este că ele sunt extrem de imprevizibile şi sunt foarte rapid popularizate prin intermediul atât al mass-media clasice, cât şi prin ceea ce ne-am obişnuit să numim generic new media, acestea din urmă tratându-le în schimb extrem de superficial. La nivel mondial, aceste mişcări au o cauză multiplă greu identificabilă; ele constituie un refuz al tipului clasic de a face politică, de a comunica politic.

Oricum, masele nu mai au acces de multă vreme la decizia democratică efectivă, manifestă o stare de neîncredere faţă de tot spectrul politic, iar Legea sănătăţii a fost doar un pretext şi un revelator al acestei stări de fapt. Protestele permit „să vorbească“ unor oameni care nu mai sunt recunoscuţi