Feţe încrâncenate, schimonosite de ură. Fălcile încleştate umplu piaţa. Figuri de apevişti, cum le spuneam noi recruţii, cu dispreţ, înainte de 1989 (de la APV - Armată Pe Viaţă). Noi scăpam, ei însă erau condamnaţi definitiv.
Încerc să mi-i închipui în uniforme. Cu caschete şi epoleţi. Şi, brusc, îi recunosc. Sunt ei, şi alţii ca ei, cei care mi-au mâncat nouă luni de viaţă la Galaţi. Şi încă vreo câteva săptămâni în tot felul de convocări. Ca să fiu bine pregătit, să apăr ţara de imperialiştii americani.
Între ei era o permanentă întrecere: care să fie cel mai "pizdos". Îmi îngădui, cu scuze, să reproduc aici termenul, pentru că el era total golit de conotaţii sexuale. "Al dracului" ar fi o traducere vagă şi blândă.
Un ofiţer "pizdos" descalţă în picioarele goale un pluton, o companie etc, pe un ger de -25 de grade, ca să vadă dacă au tăiate unghiile de la picioare.
I se năzare că are loc un atac al aviaţiei inamice sau un atac nuclear exact când treci printr-o baltă şi trebuie să te arunci la pământ.
Îţi ordonă să speli pe jos în dormitor, după care vine în inspecţie cu bocancii murdari de noroi.
Te pune în aplicaţii să treci cu tancul peste un pod şubred din lemn, care scârţâie din toate încheieturile.Dacă ţi-e frică să nu te prăbuşeşti în prăpastie, te dă jos şi-ţi spune: "Dacă eu trec, te împuşc!". Podul a rezistat, iar ăla s-a întors şi l-a împuşcat în cap pentru neexecutare de ordin. A fost retrogradat de la locotenent-colonel la maior. Şi a rămas în armată. Când am făcut eu armata, el instruia alţi răcani. Netulburat ca un bolovan.
Armata a fost o puşcărie în care eu şi colegii mei ne-am chinuit fără să învăţăm nimic folositor. Frig, foame, mizerie. Iar noi, TR-iştii, (cei cu termen redus, care intrasem la facultate), eram oricum cruţaţi, în comparaţie cu sărmanii răcani care aveau de făcut un an şi patru luni.
