Dacă stai în bezna unui beci şi cineva îţi pune o lanternă în ochi, s-ar putea să crezi că te scalzi într-un ocean de lumină. Dar te înşeli: mai sus de sprâncene şi în tot jur-împrejurul e aceeaşi beznă. Aşa şi cu protestele din Piaţa Universităţii. În ecranele televizoarelor vezi o zaveră de nedescris, dar după ce dai colţul pe Bulevardul Elisabeta rămâne doar un zumzet, care moare şi el pe la Cişmigiu. Abia la vreo 60 de kilometri e următoarea revoluţie, cea de la Ploieşti.

Cu lanterna în ochi, Emil Boc îşi închipuie că toată naţia e împotriva lui şi începe să facă numai prostii, cum a fost demiterea precipitată şi stupidă a lui Baconschi.

Cu lanterna în ochi, Ponta şi Antonescu îşi închipuie că toată naţia e împreună cu ei şi cer decapitarea totală şi imediată a statului, ca să vină ei acum la putere printr-o copilărească improvizaţie juridică.

În sfârşit, o lanternă în ochi au şi protestatarii, care se tot miră de ce sunt aşa de puţini când România se îndreaptă spre o direcţie atât de greşită. Sunt aşa de puţini pentru că le lipsesc trei elemente cruciale ale unei revolte reuşite. Nu au martiri, nu au lider, nu au program – ci doar nemulţumiri, voce şi puţin umor.

Puterea, Opoziţia şi Poporul par a fi trei entităţi disjuncte, care trag fiecare în direcţii haotice. Puterea mizează pe numărul mic al protestatarilor şi le aruncă doar ciosvârte. Opoziţia profită că nu există un lider al indignaţilor cu care să negocieze şi faţă de care să-şi ia angajamente. În mod convenabil, preia din mesajul străzii doar ceea ce-i convine („Jos Boc!” şi „Jos Băsescu!”), dar nu şi cererile răspicate de curăţare a clasei politice.

Singurul care tace e preşedintele Băsescu. Sper că o face cu un scop, iar scopul nu poate fi decât unul: o ofertă seducătoare pentru toată lumea. O poate face doar dacă plăteşte şi el un preţ – iar ul