Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Bacău dă cu banii-n baltă

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 · ·

Primăria Municipiului Bacău a decis să cheltuiască 823.000 de lei (190.000 de euro) din fonduri europene pentru promovarea turistică a unui lac industrial, aflat la periferia oraşului.

Lacul Bacău II, care se întinde de la Popasul Ghereieşti la Barajul de la Şerbăneşti va avea parte de promovare pe bani grei. Acumularea de apă, în care băcăuanii îşi mai spală încă maşinile, va deveni una dintre atracţiile turistice ale regiunii, cel puţin asta afirmă primarul Bacăului, Romeo Stavarache, care a obţinut o finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Banii vor fi folosiţi în campanii de publicitate, în mass-media locală şi centrală, dar şi în editarea unor pliante şi mape. Deşi, lacul, aflat la periferia Bacăului, este un focar de mizerie, edilii băcăuani i-au convins pe responsabilii din MDRT că prin această campanie vor reuşi să crească numărul turiştilor din zonă cu peste 10%, de la 37.000 la peste 41.000 de persoane.

Romeo Stavarache, în ofsaid la bani europeni

Proiectul este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, iar primarul Bacăului susţine, în Referatul de oportunitate, că „prin implementarea acestui proiect se va răspunde nevoii de valorificare a resursei naturale şi va determina îmbunătăţirea imaginii României, prin lansarea pe piaţă a unui produs turistic competitiv".

Pliante pentru uitatul la ciori

Contractul a fost câştigat de firma Addvances din Iaşi, iar la licitaţie, potrivit SEAP, s-a depus o singură ofertă. Aceeaşi societate a câştigat în vara anului trecut 60.000 de lei pentru planul de marketing al proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea turismului în municipiul Bacău, prin promovarea oportunităţilor locale".

Romeo Stavarache, urmărit penal

Deşi lacul este plin de bălării, Primăria vrea să atragă turişti prin pliante şi banne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°