Deputatul PNL, Călin Potor nu şi-a scris încă demisia din Parlamentul României. Înainte de luarea unei asemenea decizii, parlamentarul doreşte să se consulte cu electoratul din colegiul pe care îl reprezintă, pentru a vedea care este poziţia acestuia.
Primul parlamentar din Alba care a răspuns propunerii liderului PNL Crin Antonescu de a demisiona din Parlament, în ideea alegerilor anticipate a fost Teodor Atanasiu. Gestul acestuia a reprezentat un exemplu şi pentru deputatul Călin Potor, candidat USL la Primăria Alba Iulia. Potor a declarat că intenţionează să se ralieze acestui demers, dar cu consultarea prealabilă a membrilor colegiului pe care îl reprezintă: “Cu siguranţă sunt un susţinător al acestui demers. O să cer înainte părerea celor din Colegiu şi, dacă ei mă susţin, o să îmi scriu demisia. Cred că plecarea noastră din Parlament va duce şi la plecarea parlamentarilor Puterii şi, bineînţeles, şi la alegeri anticipate. În fond, asta este ceea ce ne dorim, cei care protestează cerând alegeri anticipate să găsească în noi un receptor. Dacă Parlamentul va fi compus din nou prin vot, problemele se vor rezolva de la sine”.
Reamintim că, luni seara, deputatul Teodor Atanasiu şi-a scris demisia din Parlament şi a prezentat-o liderului Crin Antonescu. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că parlamentarii liberali doresc, după ce Puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii social-democraţi, înainte de hotărârea finală. “Din ce am discutat deocamdată în această seară se poate degaja, şi sunt mandatat să comunic acest lucru, un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne”,