Capitala a înregistrat anul trecut unul dintre cele mai mari avansuri economice din lume, marcând progrese la rata angajării, cheltuieli, încasări şi producţie, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetări Brookings.
Bucureştiul a urcat anul trecut pe poziţia 32 în topul oraşelor cu cele mai bune performanţe economice din lume, potrivit studiului. În 2010, Capitala a ocupat locul 144 în acelaşi top. Analiza, care include 200 dintre cele mai mari oraşe şi arii metropolitane din lume, este realizată pe baza unor indicatori precum evoluţia veniturilor, dinamica pieţei muncii, producţie şi servicii. Potrivit studiului, veniturile bucureştenilor au crescut cu 1% în 2011 faţă de 2010, iar rata angajării a înregistrat un avans de 4% în acelaşi interval.
Între 1997 şi 2010, Bucureştiul s-a situat pe locul 144 din 200 în funcţie de aceşti indicatori, în scădere faţă de poziţia 52, pe care a ocupat-o în intervalul 1993-2007.
Potrivit celor de la Brookings, Bucureştiul a depăşit oraşe precum Roma (148), Madrid (195), Londra (152), Paris (136), Berlin (84) sau Lisabona (199) în ceea ce priveşte rata de creştere economică.