Ce putem învăța din demiterea lui Teodor Baconschi? Să înțelegem că avem în fruntea țării un premier-hermeneut și nu, mai degrabă, avatarul unui vechi UASCR-ist? Au devenit toți granzii PDL atenți la nuanțele comunicării cu strada?

Lucrurile stau altfel.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15) ianuarie, Centrul Capitalei a fost vandalizat îngrozitor. Au fost răniți și pagube de sute de milioane. Prim-vicepreședintele PDL Teodor Baconschi a reacționat pe blog cu vehemență, dar cu o întârziere de 24h, condamnând violența fizică și transformarea Pieței Universității într-un teatru al huliganismului stradal. Și totuși: respectul ordinii publice și apărarea proprietății private sunt firești pentru omul de dreapta.

Trebuie sa fii ingenuu pentru a crede că Teodor Baconschi a compromis imaginea Guvernului şi relația PDL cu societatea civilă din România. Trecuseră aproape zece zile până Emil Boc s-a trezit deranjat de bruschețea retorică a unui diplomat de carieră. Întârzierea arată că motivele demiterii lui Teodor Baconschi erau cu totul altele.

Mai întâi, Emil Boc nutrea un complex personal față de Teodor Baconschi. Dominat fizic și depășit intelectual de vechiul sorbonard, Emil Boc n-a înghițit niciodată proximitatea rece-distantă a fostului Ministru de Externe.

Lipsea chimia personală. Instituțional, însă, Emil Boc fusese presat de UNPR să deschidă un culoar de reprezentare și vizibilitate pentru Cristian Diaconescu. Strada cerea, totodată, o remaniere. Schimbarea lui Baconschi nu este o procedură strict administrativă, ci parte dintr-un ritual politic. Să detaliem puțin.Teodor Baconschi a fost sacrificat pentru că domnia sa, dincolo de erudiție, nu se bucură de susținerea electorală a unei filiale. Pe scurt, nu prea are coledzi. Majoritatea pedeliștilor l-au perceput pe Teodor Baconschi ca pe o formulă paraşutată din dealul Cotrocenilor.