Anul acesta poporul român îşi sărbătoreşte aniversarea Unirii Principatelor petrecută la 24 ianuarie 1959, într-o stare de spirit greu de explicat. Poporul nu mai are repere, nu mai poate oferi încredere nimănui, deoarece în marea sa majoritate se simte înşelat în aşteptările pe care le-a avut. Nu mai avem un stat totalitar, dar în ultimii ani s-au dezvoltat structuri de supra securizare a puterii. În ultimii zece, doisprezece ani din dorinţa de a păstra controlul asupra reţelelor politice inferioare, s-au luat măsuri politice neinspirate. Prima măsură neinspirată a aparţinut lui Adrian Năstase, care a pus consiliile locale la cheremul primarilor, blocând migraţia politică, până la nivel judeţean. A contribuit la înlăturarea consilierilor incoruptibili şi incomozi cu aleşi oportunişti, compatibili cu spiritul de gaşcă, fapt care a contribuit la ruptura dintre politică şi societate în fiecare localitate. Dacă adăugăm la această situaţie şi faptul că nici un ales nu răspunde pentru banii publici cheltuiţi în mandat, tabloul este complet până la acest nivel. A doua greşeală aparţine lui Ion Iliescu, care a permis mişcarea politicii de stânga şi perpetuarea unor conduceri care au pierdut încrederea poporului. Tot lui îi aparţine şi greşeala administrării defectuoase prin guvernele pe care le-a promovat. Pentru distrugerea parlamentului şi încrederii în parlamentarism se fac vinovaţi Traian Băsescu şi senatorii şi deputaţii aleşi din 2004 încoace. Toţi aceşti oameni se fac vinovaţi de distrugerea spiritului naţional pentru că au condus discriminatoriu, în spirit fanariot şi în goană după căpătuială o naţiune ostracizată în istorie prin voinţa marilor puteri. Celebrarea Unirii nu reprezintă un eveniment fără importanţă ci, însă, fiinţa naţiunii române, care şi-a pierdut idealurile în discursurile seci şi fără substanţă patriotică ale unor lideri politici primitivi, al