Romanii care au iesit in strada cu buna credinta, fara sa fie trimisi de politicieni, fara sa fie luati de valul galeriilor ramase cu strigatele cusute in buze din cauza pauzei competitionale, fara sa fie manipulati de bolsevicii care rezista la modernizare nu s-au regasit in cuvintele pentru care a platit ministrul de Externe.

Ei nu s-au simtit jigniti, deoarece au stiut ca nu au spart geamuri, nu au incarcat piatra cubica in motorul masinilor de teren si nu si-au dus acasa pe post de suveniruri bancutele lui Sorin Oprescu. Era clar ca Teodor Baconschi nu se refera la ei.

Doar politrucii, cei care-si trag seva din neputinta natiunii de a vedea limpede - la atata amar de maro mancat in ultimii 22 de ani, nici nu e vina ei - si manipuleaza senzatiile cu usurinta cu care-si deapana Ion Iliescu amintirile din tineretea revolutionara, au simtit ca e rost de un profit.

Institutional vorbind, nici macar colegii de partid nu au crezut ca vorbele ministrului s-au indreptat spre obrajii romanilor iubitori de libertate, democratie si suficient de puternici incat sa transforme simtul civic din notiune in concept.

Altfel, Emil Boc l-ar fi ras pe Baconschi inainte ca acesta sa plece la Bruxelles pentru a se intalni cu omologii din UE si in fata carora s-a trezit pe post de papagal. Si n-ar fi acceptat ca ministrul sa gestioneze un dialog tematic cu societatea civila exact la 24 de ore dupa revarsarea fluviului nervos al bloggerului.

Intre timp, insa, a crescut disperarea. Si asa cum pun la cale iertarea revolutionarilor de temerea ca ar putea ramane fara pomana primita fara niciun merit (sa facem distinctie intre cei raniti, copiii celor morti, si profitori), deoarece nucleul decembrist a constituit praful de pusca in multe din marile orase, Traian Basescu si Emil Boc au decis sa mai azvarle nitel praf in ochii romanilor