Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera va fi retransmisă şi pe teritoriul României, urmând să fie disponibilă abonaţilor companiei Ines Group, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Potrivit notificării transmise CNA, televiziunea Al Jazeera va fi retransmisă pe teritoriul României, în reţeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group.
"Este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera, care este liber la retransmisie", au spus reprezentanţii CNA. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera va emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.
În cazul radiodifuzorilor licenţiaţi în alte ţări, CNA doar ia act de notificările de retransmisie pe teritoriul României.
Al Jazeera este o reţea de televiziune deţinută de Qatar Media Corporation, cu sediul central în Doha, Qatar. Reţeaua a fost lansată pe 1 noiembrie 1996, iniţial ca o televiziune în limba arabă, care difuza ştiri şi informaţii. Ulterior, reţeaua Al Jazeera s-a dezvoltat şi a lansat versiuni în mai multe limbi. În 2006, a fost lansată versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera, iniţial denumită Al Jazeera International.
Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera va fi retransmisă şi pe teritoriul României, urmând să fie disponibilă abonaţilor companiei Ines Group, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Potrivit notificării transmise CNA, televiziunea Al Jazeera va fi retransmisă pe teritoriul României, în reţeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group.
"Este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera, care este liber la retransmisie", au spus reprezentanţii CNA. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera va emite pe o frecvenţă li