Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agențiile de rating nu șomează: Patru bănci franceze ''tăiate''

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 ianuarie 2012 ·

După o scurtă pauză, agențiile de rating au trecut din nou la tăieri de rating. Una din companiile vizate este Societe Generale.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services a retrogradat ratingurile a patru bănci franceze, BPCE, Societe Generale (prezentă în România prin BRD), Credit Agricole şi Caisse des Depots et Consignations, după ce la începutul acestei luni a retrogradat şi ratingul suveran al Franţei, informează un comunicat de presă al S&P, preluat de Agerpres.

Agenţia a precizat că a decis să retrogradeze, cu o treaptă, ratingurile BPCE, Societe Generale şi Credit Agricole, de la A+ până la A, perspectiva asociată fiind una stabilă. De asemenea, Standard & Poor's a retrogradat cu două trepte ratingul Caisse des Depôts et Consignations, de la AAA la AA+, cu perspectivă negativă.

În schimb, agenţia de evaluare a confirmat ratingurile atribuite BNP Paribas SA ('AA-/A-1+') şi Credit Logement ('AA-'), perspectiva asociată fiind însă una negativă.

Toate cele şase bănci franceze au fost scoase de sub supraveghere cu implicaţii negative, unde au fost plasate la începutul lunii decembrie 2011, după ce agenţia a plast şi ratingul de ţară al Franţei sub supraveghere.

Standard & Poor's a precizat că retrogradarea unor bănci franceze vine după retrogradarea ratingului suveran al Franţei la AA plus şi de asemenea ţine cont de criteriile proprii vizând relaţiile dintre băncile de importanţă sistemică şi ratingul de ţară.

În cazul Societe Generale SA, acţionarul majoritar al BRD, Standard & Poor's se aşteaptă ca veniturile mai mici din operaţiunile de investment banking să aibă un impact asupra veniturilor operaţionale ale Societe Generale. De asemenea, agenţia crede că Societe Generale va continua să îşi îmbunătăţească capitalizarea, posibil prin suspendarea plăţii dividendelor aferent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

Ziua Constanta acum 11 minute
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, potrivit G4Media.ro Plahotniuc a fost condamnat pentru corupție în Moldova și e dat în urmărire generală. El a fost lid

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 22 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

HotNews acum 14 minute
Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională în cadrul Facultății de Științe Economice – un proiect educațional cu

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Studiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate p

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 44 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°