Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a alocat 13,2 milioane de lei (3 milioane euro) pentru modernizarea salonului prezidenţial al Aeroportului Internațional ”Henri Coandă” (Otopeni) din Capitală, potrivit proiectului de buget al companiei pe 2012 obţinut agenția de presă Mediafax. Sursa: Razvan Valcaneantu
Din cele 13,2 milioane de lei necesare, circa 8,2 milioane lei vor fi alocate în acest an. Anul viitor se vor mai investi în acest scop alte 5 milioane de lei.
Suma totală alocată de CNAB pentru investiții în acest an se ridică la puțin peste 591,74 milioane de lei, la jumătate față de cea de anul trecut. Banii provin din credite bancare interne şi din surse proprii. Cheltuielile pentru investiţii vor continua să scadă şi în 2013 şi 2014.
Investiţiile vizează lucrările deja începute, printre care faza a III-a de dezvoltare a Aeroportului Otopeni (93 milioane lei), modernizarea pistei numărul 1 şi a trei căi de rulare (202 milioane lei), extinderea sau modernizarea unor platforme, reamenajarea corpului C al Aeroportului Băneasa şi lucrări conexe (6,9 milioane lei), modernizarea balizajului la Otopeni (10,65 milioane lei), reorganizare reţele termice exterioare la Otopeni (8,94 milioane lei), realizarea studiilor pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, de metrou şi feroviară în vederea accesului în zona de est a Aeroportului Otopeni (1,5 milioane lei), informează mediafax.ro.
Investițiile noi de la Otopeni vor viza, printre altele, realizarea unui centru de de instruire şi de criză (3,19 milioane lei în acest an), sistematizarea zonei de vest a terminalului de plecări (16,18 milioane lei în acest an), modernizarea infrastructurii de securitate (8,42 milioane lei în 2013 şi 2014), modernizarea ascensoarelor şi uşilor automate, a instalaţiilor sanitare, de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi iluminatu