Unii participanţi la manifestările de la Iaşi dedicate Unirii Principatelor Române şi la care sunt prezenţi liderii opoziţiei au scandat "Jos Băsescu", iar mulţi dintre ei au pancarte cu mesaje antiprezidenţiale, la ora transmiterii acestei ştiri în Piaţa Unirii fiind aproximativ 5.000 de persoane.
La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Unirii din Iaşi se află aproximativ 5.000 de oameni, potrivit estimărilor jandarmilor. Unii dintre participanţi au pancartre cu mesaje precum "Jos Băsescu", "Nu comasate", "Vrem anticipate", "Poporul a muncit şi voi l-aţi jerfuit", "În cinstea marelui unificator să-l dăm pe trădător".
La manifestările dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române participă şi liderii opoziţiei.
Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au mers pe jos de la Primăria Iaşi şi până în Piaţa Unirii, însoţiţi de aproximativ 300 de membri ai PSD, PNL şi PC.
Ponta şi Antonescu au ajuns în Piaţa Unirii în jurul orei 9.45 şi au mers în mulţime, unde au stat de vorbă cu oamenii, unii dintre ei scandând "Jos Băsescu", "Vrem anticipate".
Un bărbat i-a spus liderului PSD, Victor Ponta: "Să nu faceţi la fel ca PDL pentru că tot noi o să vă dăm jos", iar o femeie le-a spus lui Ponta şi Antonescu să nu îşi dea demisia din Parlament pentru a nu face jocul PDL.
La ora transmiterii acestei ştiri au loc discursuri ale oficialităţilor de pe scena amplasată în Piaţa Unirii.
În faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza vor avea loc un un ceremonial religios, ceremonialul depunerii de coroane, defilarea gărzii de onoare şi Hora Unirii.
În jurul statuii statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost montate garduri metalice şi este interzis accesul oamenilor în acea zonă. La faţa locului sunt mobilizaţi zeci de jandarmi şi poliţişti, iar circulaţia în Piaţa Unirii a fost închisă. @N_P