Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde va da România banii înapoi la FMI?

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Începând din 2012, va trebui să returnăm finanţatorilor de la Washington 13,4 miliarde de euro. Dacă nu va avea fonduri, Guvernul va fi nevoit să crească taxele, iar leul se va deprecia.

A venit şi anul de graţie 2012, în care vom începe să rambursăm banii luaţi prin controversatul împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în valoare totală de aproximativ 13,4 miliarde de euro. Dincolo de discuţiile privind (in)eficienţa cu care au fost folosiţi aceşti bani, adevărata problemă pe care o vom avea de rezolvat în următorii patru ani este de unde vom face rost de fonduri pentru a ne plăti ratele, dobânzile şi comisioanele aferente acestui împrumut.

Problema nu pare a fi, deocamdată, insurmontabilă, având în vedere că partea cea mai mare a rambursării (peste 9 miliarde de euro) îi revine Băncii Naţionale, care - după cum ştim cu toţii - are destui bani în rezervele sale. La nivelul Guvernului, însă, calculele vor fi ceva mai complicate: Executivul a fost nevoit să taie din salariile bugetarilor şi să mărească Taxa pe Valoarea Adăugată într-o perioadă în care banii FMI erau prezenţi în România - cum se va descurca în viitorul apropiat, când aceiaşi bani ar trebui daţi înapoi?

Întrebaţi de „Adevărul", analiştii economici arată că, în cazul în care Guvernul nu va avea la dispoziţie bani pentru a-şi plăti partea către FMI, ar putea fi nevoit să mărească în continuare taxele ori să aplice noi reduceri de cheltuieli, inclusiv cu salariile. Sau să se împrumute din bănci pentru a trece, punctual, fiecare „hop" în parte, dar acest împrumut ar însemna o nouă rostogolire a datoriilor care, până la urmă, tot pe spezele populaţiei vor fi rambursate. O altă sursă de bani ar putea proveni din deprecierea leului (adică, în oglindă, scumpirea euro, cu întregul cortegiu de consecinţe asupra popu­laţiei care are de plătit rate în valută) sau chiar din revenire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°