Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La un pas de război nuclear: Berlin şi Cuba

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 ·

În timpul Războiului Rece, Statele Unite şi Uniunea Sovietică s-au confruntat indirect pe mai multe fronturi, printre care Coreea şi Vietnam, dar niciodată direct. Au existat însă două momente extrem de tensionate între cele două superputeri: crizele Berlinului, din 1948-1949 şi 1961, şi criza rachetelor din Cuba, punct culminant al Războiului Rece, când timp de două săptămâni lumea s-a aflat în pragul unui război nuclear.

Statutul Berlinului a fost o problemă pentru aliaţi încă de la conferinţele de la Yalta şi Postdam din 1945, când Cei Trei (Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Sovietică) s-au pus de acord asupra împărţirii Germaniei învinse în patru zone de ocupaţie (a fost inclusă şi Franţa). De asemenea, acest acord se aplica şi Berlinului, deşi el se afla la circa 170 de kilometr în interiorul zonei sovietice; capitala Germaniei a fost împărţită în 4 sectoare, fiecare guvernat de un comandament militar al puterilor victorioase. Au apărut însă neînţelegeri între Aliaţi privind viitorul Germaniei în general şi al Berlinului în particular. În loc să trateze Germania ca o singură entitate economică, aşa cum s-a decis la Postdam, Uniunea Sovietică a administrat zona ce-i revenea ca şi cum ar fi fost o unitate independentă şi s-a opus propunerilor occidentale pentru reunificarea Germaniei. Statutul incert al Berlinului

Aceste neînţelegeri au dus la prima dintre crizele Berlinului, când – în martie 1948 – Uniunea Sovietică a anunţat adoptarea unor măsuri ce urmăreau îngrădirea accesului către Berlinul de Vest, măsuri ce au culminat cu suspendarea completă a traficului feroviar de călători şi a transporturilor de mărfuri, la 24 iunie. Aparent, blocada venea ca răspuns la planurile de uniune monetară din noul sector occidental (format din unirea celor trei sectoare, englez, american şi francez). CITIŢI CONTINUAREA PE SITE-ul REVISTEI HISTORIA

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum o ora
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 53 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°