Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consumul de gaze va creşte cu 20% în următoarele zile. România are deja un deficit de gaze

Publicat in Adevarul, marți 24 ianuarie 2012 ·

Transgaz a solicitat furnizorilor de gaze să-şi majoreze cantităţile de gaze pentru zilele următoare, întrucât temperaturile vor coborî sub -10 grade, iar consumul la nivelul ţării va creşte cu 20%, au declarat, pentru „Adevărul", surse din sector. Totodată, în sector există deja un deficit de gaze, din cauza importurilor mai mici.

„Transgaz a atenţionat furnizorii să-şi suplimenteze cantităţile de gaze, pentru a nu exista probleme în alimentare. În următoarele zile, temperaturile vor coborî sub -10 grade, iar prognozele de consum făcute până acum vizau o medie de -5 grade. În aceste condiţii, ne aşteptăm ca, la nivelul ţării, consumul să ajungă la 60 de milioane de metri cubi pe zi, faţă de 50 de milioane, cât este normal. Deocamdată nu ar trebui să ne alarmăm, dar trebuie să fim prevăzători", au spus sursele citate.

Citiţi şi Ne pregătim de forţă majoră în alimentarea cu gaze.

Potrivit legislaţiei din domeniu, situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze este declanşată în cazul în care consumul creşte cu cel puţin 20% din cauza temperaturilor scăzute, la nivelul întregii ţări sau în zone însemnate ale ţării pentru perioade îndelungate de timp.

În aceste cazuri, pentru a fi asigurat consumul populaţiei, sunt limitate livrările către consumatorii industriali.

„Nu va fi cazul acum să declanşăm situaţia de urgenţă, pentru că, din prognozele pe care le avem în faţă în acest moment, situaţia nu va dura mai mult de sfârşitul acestei săptămâni", au mai spus sursele menţionate.

Potrivit altor reprezentanţi din domeniu, în sistem există deja un deficit de gaze din cauza importurilor mici, deficit care va creşte la 18-20 de milioane de metri cubi pe zi în zilele de joi şi vineri, când se aşteaptă temperaturi foarte scăzute. Regiunea Bucureştiului va fi cea mai afectată de presiunea scăzută.

Deficitul de gaze din sistem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 55 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 8 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°