UNESCO a cerut Italiei sa restricioneze navigatia in apropiere de Venetia, dupa naufragiul navei Costa Concordia, pentru a proteja siturile de patrimoniu mondial din oras.
Guvernul italian ar trebui sa tina vasele de croaziera, precum Costa Concordia, departe de tarmurile sale, pentru a proteja unele dintre cele mai frumoase situri de patrimoniu mondial, precum Venetia si laguna sa, a transmis UNESCO, luni, potrivit Reuters.
Agentia culturala a trimis o scrisoare ministrului Mediului din Italia, Corrado Clini, cerandu-i sa restrictioneze accesul vaselor de croaziera mari, in zonele culturale si ecologice importante, dupa naufragiul vasului italian, de pe 13 ianuarie, in urma caruia au murit cel putin 15 persoane, iar alte 17 sunt inca date disparute.
"Accidentul tragic readuce in discutie ingrijorarile pe termen lung asupra riscului pe care vasele mari de croaziera il reprezinta pentru siturile incluse in patrimoniul cultural mondial de pe lista UNESCO", a declarat un reprezentant al agentiei culturale.
Potrivit UNESCO, in jur de 300 de nave de croaziera viziteaza Venetia si laguna sa, in fiecare an, generand valuri care erodeaza fundatiile cladirilor si contribuie la poluarea zonei.
Nava Costa Concordia, care avea la bord 4.229 de persoane, din mai mult de 60 de tari, a naufragiat pe coastele vestice ale Italiei, dupa ce a lovit mai multe stanci aflate in apa.
Vasul era intr-o calatorie pe Marea Mediterana, cand s-a lovit de un recif in apropierea Isola del Giglio. Paza de Coasta a fost nevoita sa evacueze cele peste 4.000 de persoane de la bord.
Expertii incearca sa scoata cele 2.400 de tone de combustibil din nava esuata.
Comandantul navei de croaziera a fost arestat. Francesco Schettino, in varsta de 52 de ani, este acum acuzat pentru omucidere, naufragiu si abandonare