De atâta vreme vorbim de criza zonei/monedei euro. În tot acest timp, însă, situaţia din faţa uşii nemţeşti este la fel de precară. Datoriile comunelor germane sunt gigantice. Vremurile în care bugetele locale erau cei mai buni datornici sunt demult apuse.

În aceeaşi schemă a crizei datoriilor din zona euro putem să ne jucăm cu nume de ţări şi oraşe. Dacă înlocuim Grecia, Spania, Irlanda, de exemplu, cu Remscheid, Oberhausen sau Essen, mecanismul crizei nu se schimbă cu nimic. Autorităţile locale au acumulat datorii peste datorii, nu mai pot alcătui bugete realiste şi beneficiază de pachete de asistenţă financiară de la autorităţile regionale pentru a evita falimentul.

Problema de fond este că bugetele locale nu au niciun control asupra încasărilor şi nici asupra cheltuielilor sociale pe care trebuie să le suporte. În aceste condiţii, incapacitatea de plată a unui oraş german era la fel de neaşteptată precum era divizarea zonei euro până de curând. Creditele pe termen scurt contractate de comunele germane pentru finanţarea activităţilor curente cumulează între timp 40 de miliarde de euro. Recent, o ştire aparent neimportantă provoca un ecou de proporţii: o bancă privată a refuzat să acorde unei primării germane un credit. E drept, vorbim despre un oraş extrem de mic, dar semnalul ar putea fi începutul unei reorientări a sectorului bancar în segmentul de finanţare publică locală.

Tăierile drastice de cheltuieli nu vor putea fi evitate. Altfel, vor fi practic pedepsite acele primării care îşi chivernisesc bine bugetele. Problemele trebuie abordate într-un context sistemic, precum cele din zona euro. Dar asta va presupune o restructurare a fiscalităţii locale.

Obama are din nou motive să zâmbească (The Telegraph)

În timp ce preşedintele american se pregăteşte pentru discursul despre starea naţiunii, viitorul sună bine pentru